Adevărata cauză a îmbolnăvirii de cancer

0
1671

Boala este un conflict între minte și suflet, iar cancerul este o boală care apare la persoanele care au conflicte interioare nerezolvate.

Despre această scrie Ieromonahul Hrisostom Filipescu în cartea sa ”Puține lacrimi, multe bucurii”, care este și egumen la Schitul „Sfânta Maria Magdalena” din Ţibucani, România. Un fragment din cartea sa a fost publicat de portalul de spiritualitate ortodoxă altarulcredintei.md.

”Unii psihoterapeuți afirmă că se moare de frică și de oboseală, nu de cancer. Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate. Boala este un conflict între minte și suflet. Fiecare vrea să transmită ceva, iar cealaltă parte înțelege altceva. Lovim în organe în funcție de fricile noastre. Tratăm trupul, dar să tratăm și sufletul.

Cine nu poate trece peste un eveniment neplăcut din viață poate face cancer de stomac. Cineva are resentimente și îl lovește un cancer renal. Altcineva se teme că va muri de foame și va face cancer hepatic că nu are cu ce să-și hrănească familia…

Frică și furie sau dragoste și recunoștință. Frica este o problemă sufletească și nu a minții. Agresivitatea este o formă a fricii. Este frica și apoi furia. Uneori lacrimile nu vin pentru că plânsul nu poate fi manipulat ușor”, scrie ieromonahul în cartea sa.

Părintele ține să sublinieze mai jos că orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul, din acest motiv este nevoie de ”căință, mulțumire și transformare spirituală”.

”Boala ne trimite spre introspecție. Faptul că ești cu cineva și te simți singur se datorează că nu suntem în relație bună cu Dumnezeu. Dependențele sunt dureri de factură sufletească. Orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul. Orice i se întâmplă minții afectează și corpul și viceversa, minte-suflet-corp. Dacă apelezi la divin, la spiritualitate, există o soluție. Dumnezeu nu este îmbuteliat ca să nu avem accest la El. Oricine are acces la Doamne. Nu știm să accesăm, nu că nu putem. Hristos nu se ascunde în Potir sau în icoană, ci se descoperă. Tăiem păcatele de la tulpină, dar ele se țin de rădăcini. Este o dizarmonie care trebuie armonizată. Vindecare înseamnă creștere spirituală”.

Totodată, Hrisostom Filipescu atrage atenția că suferința poate oferi multe lucruri sufletului nostru pe care fericirea nu le poate oferi.

”Adeseori fericirea ne stoarce, ne diluează, iar suferințele ne curăță, ne purifică. Suferința are ceva special, iar fericirea este un bun comun. Smerenie, pocăință, genunchi…”.

***

Cancerul, o piedică în calea mântuirii?

Nici pe bolnavii cu credință statornică nu îi ocoleşte chinuitoarea întrebare:„De ce am căzut tocmai eu pradă cancerului?” Un posibil răspuns ar fi că și cancerul sau o altă suferință nevindecabilă se dovedesc mai trebuincioase în vederea mântuirii decât sănătatea. Pentru ca afirmația noastră să nu rişte a fi catalogată drept scandaloasă, se impune să facem o precizare capitală: poți deveni locuitor al Împărăției lui Dumnezeu chiar dacă ești bolnav fizic. Condiția sine qua non pentru mântuire este ca sufletul să rămână sănătos și atunci când durerea devorează trupul.

Cancerul. O boală ce devorează zilnic, pe plan mondial, mii de vieți. În România, spun unele statistici, există aproximativ 500.000 de bolnavi înregistraţi. Anual, milioane de persoane din întreaga lume primesc teribilul diagnostic. Surse medicale susțin că se întâlnesc peste 200 de tipuri de cancer, fiecare cu simptome, cu metode de diagnosticare şi tratament diferite. Necruțătoarea maladie a devenit atât de îngrijorătoare, încât Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC), organizaţie neguvernamentală care uneşte comunitatea de luptă împotriva cancerului, a numit ziua de 4 februarie dreptZiua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, când se încearcă prin diferite mijloace, conștientizarea populației privind prevenirea, dar și combaterea acestui adevărat flagel. În pofida tuturor eforturilor, previziunile specialiștilor nu se arată deloc îmbucurătoare, căci se estimează că în viitor decesele provocate de cancer vor deveni principala cauză a mortalității pe plan internațional. Organizația Mondială a Sănătății a publicat o evaluare sumbră: prin anii 2020 cancerul va fi responsabil de decesul a trei din patru persoane.

Lupta împotriva cancerului

Nu cred că se află cineva printre noi care să nu fi avut o cunoștință dispărută din pricina unei forme de cancer, ori să nu fi cunoscut persoane ce au primit neîndurătorul diagnostic. Auzind astfel de vești, ne cuprinde compasiunea, uneori chiar neputința căci neoplasmul nu cruță pe nimeni: îi cad victime oameni de rând, persoane publice, vedete, politicieni, preoți, călugări, intelectuali, oameni simpli. Este cu adevărat o situație îngrijorătoare, determinându-ne să ne reevaluăm modul de viețuire și alimentație, evitând, pe cât posibil, cauzele declanşatoare ale nemiloasei maladii.

Se zice că o nenorocire nu vine niciodată singură. Unii, profitând de disperarea celor afectați, au umplut rafturile librăriilor cu zeci de cărți tip „self-help”, unde ni se prezintă o gamă largă de rețete miraculoase pentru aplicarea cărora bolnavii nu pregetă să cheltuiască sume mari, numai ca să-și salveze viața. Multe din remediile trâmbițate drept izbăvitoare se vădesc adevărate escrocherii ori, chiar de ar conține unele soluții medicale, nu pot opri cursul bolii. Pe lângă dramatismul durerii în sine, suferindul se vede cuprins de chinuitoarea preocupare de a alege între numeroasele rețete sau medicamente convenționale, terapii ori regimuri alimentare. Alături de acestea, de ceva vreme se observă tot mai des încercarea de tratare a pacienților neoplazici prin credință, spirit combativ, nestrămutată nădejde în vindecare. Este bine să luptăm cu boala, folosind toate mijloacele științifice, dacă ele nu contravin credinței și moralei creștine de recăpătare a sănătății, căci Sfântul Macarie cel Mare ne spune: „Dumnezeu ne-a dat ierburile pământului și doctoriile pentru a ne îngriji trupul; a prevăzut îngrijirile doctorilor față de bolile trupului”.

De-a lungul dramaticului maraton înspre însănătoşire, ar fi bine totuşi să ne reamintim unele sfaturi lăsate de Sfinții Părinți în privinţa suferinței și a asumării ei, recunoscând faptul că fiecare dintre noi reacționăm diferit în fața durerii. Adeseori, omul aflat în încleştare cu moartea se apropie mai mult de Dumnezeu, de „pârghiile” lăsate de El spre a se hrăni cu har aducător de milă, pace și binecuvântare. Alții devin împietriți la inimă, își risipesc și bruma de credință avută, ori chiar Îl învinuiesc pe Dumnezeu de îmbolnăvirea lor. Mai există însă o categorie: cei ce refuză tratamentul medical, apelând exclusiv la propriile resurse de vindecare ori la puterea credinței. Pe ei, Sfântul Teofan Zăvorâtul îi avertizează că se găsesc în pericol de a cădea în mândrie, care este mai grea decât însăși boala fizică. Atunci când cancerul ori altă maladie incurabilă nu poate fi stârpită, tot Sfântul Părinte ne învață: „cei ce rabdă cu supunere necazurile și bolile stau în rândul mucenicilor”. Sfântul Tihon ne arată că doar în suferință vom afla ce fel de credință avem: vie ori doar una teoretică; de asemenea, ne încredințează că „Domnul nostru nu va lăsa ca răbdarea suferinței să rămână nerăsplătită.” În același duh, Sfântul Macarie de la Optina ne lămurește că în boală „pe măsură ce piere omul cărnii, omul duhovnicesc se înnoiește”.

„De ce m-am îmbolnăvit chiar eu?”

Nici pe bolnavii cu credință statornică nu îi ocoleşte chinuitoarea întrebare: „De ce am căzut tocmai eu pradă cancerului?” Un posibil răspuns ar fi că și cancerul sau o altă suferință nevindecabilă se dovedesc mai trebuincioase în vederea mântuirii decât sănătatea. Pentru ca afirmația noastră să nu rişte a fi catalogată drept scandaloasă, se impune să facem o precizare capitală: poți deveni locuitor al Împărăției lui Dumnezeu fiind bolnav fizic. Bunăoară, numeroşi sfinți au înfruntat boli grele: Sfântul Nectarie a suferit de cancer, iar Sfântul Serafim de Sarov, către apusul vieții pământești, avea ulcerații deschise la picioare. Condiția sine qua non pentru mântuire este ca sufletul să rămână sănătos, chiar dacă durerea devorează trupul. Dintr-o astfel de perspectivă am putea considera boala drept o cruce. Or, Sfinții Părinți ne învață că fără o cruce nu vom reuşi să dobândim mântuirea. Tot ei ne spun că boala asumată creștinește reprezintă un fel de busolă, indicându-ne locul unde ne aflăm în drumul către Cer. Undeva în Filocalie se afirmă un lucru greu de acceptat: boala reprezintă uneori o lecție de la Dumnezeu, sprijinindu-ne în urcușul nostru duhovnicesc, dacă o primim cu răbdare şi cu încredere în purtarea de grijă a Domnului. Sfântul Ambrozie ne îndeamnă să nu socotim suferința fizică drept o piedică în dobândirea mântuirii.

Din această perspectivă cancerul poate fi considerat o maladie tămăduitoare, căci toţi cei afectați de ea, rămânând statornici în credință și în mila Taumaturgului Desăvârșit, Hristos Dumnezeu, primesc puteri să lupte cu afecțiunea, având bune nădejdi de însănătoșire, dar concomitent își pot tămădui sufletele de orgoliu, mândrie și necredință.

Surse: Surse: sputnik.md; Arhim. Mihail Daniliuc, Doxologia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here