Jurnalul cu secretele Mădălinei Manole, redescoperit după 26 de ani. Ce a putut să scrie e sfâșietor: „Într-o zi de septembrie…

0
20

O pagină din jurnalul scris de Mădălina Manole, în care apar însemnări despre copilăria regretatei cântărețe, a fost redescoperită după 26 de ani.

Aceste înscrisuri au fost publicate în premieră în revista „Mihaela”, în anul 1992, ulterior republicate în urmă cu 8 ani în Adevărul de Weekend și scoase în atenția publicului acum de Știrile Kanal D.

În aceste fragmente de jurnal, Mădălina se autodescrie ca o fată care este extrem de timidă, care a găsit prin muzică puterea de a se autodepăși.

Textul arată și fragilitatea cântăreței, care căuta mereu aprecierea celor din jur.

Iată textul, intitulat povestea unei fetițe:

„Intr-o zi de septembrie, in urma cu 18 ani, grupe de copii zgomotosi, chemati de clopotelul de la intrarea scolii generale nr. 6 din Ploiesti, navaleau in clasa luandu-si in primire cartile si caietele care asteptau frumos insirate pe banci.

Printre copii, paseste in clasa I, o fetita slabuta ca un fir de floare, stinghera, timida, tacuta, putin speriata.

Harmalaia din jur o face si mai tematoare: cum o sa se impace cu acesti copii, cu acesti „colegi” atat de galagiosi.

Din aceste ganduri o scoate o anumita rumoare.

De cateva minute, doamna profesoara striga catalogul, dar fetita – prinsa in gandurile ei – vede-aude totul ca prin vis.

Copiii din jur, cand isi aud numele, se ridica si striga tare „Prezent!”.

Unii mai raspund la cateva intrebari.

Acum, doamna rosteste numele fetitei. Trebuie sa-l repete de cateva ori pana ea se trezeste, se ridica si spune „prezent!”. „Nu te-aud, fetito! Tu n-ai limba? Raspunde, te rog, mai tare!”.

Fetita repeta „prezent”, dar cu aceeasi voce sugrumata de timiditate. O timiditate de care stia ca nu va scapa niciodata, pentru ca s-a nascut si a crescut cu ea. „Ehei, fata draga”, ii spune profesoara, „tu o sa ai mari probleme cu vocea asta, din pricina timiditatii tale…
„Daca cei din jur o privesc cu zambete, facand haz de ea, iata in fata doua fetite, Gabriela si Milena, care ii transmit un semn de incurajare, de prietenie.

„Chiar vom deveni prietene?”, se intreaba fetita. „Vom vedea. Oricum, am atata nevoie de prietenie!”…

Una dupa alta zilele trec, cu bucurii, cu necazuri, anul scolar s-a terminat. Serbare cu dansuri si poezii invatate pe de rost, premii, diplome, coronite.

Fetita cea timida a primit coronita, ca si Gabriela si Milena. Are numai note de zece, pentru ca ii place grozav sa invete, sa stie. In anul urmator, copiii au mai crescut, parca au devenit mai putin galagiosi.

Prietenia fetitei noastre cu Gabriela si Milena se mentinea. Totusi, ea parca nu-si gasea locul cu adevarat intre ele. Gabriela si Milena se ingrijeau mult de infatisarea lor, erau intotdeauna impecabile, totul stralucea pe ele…

Manifestau fata de ceilalti o superioritate evidenta, careia trebuia sa i te supui.

Si parintii lor erau oameni importanti, cu influenta. Si asta e un avantaj in viata, pe care fetita noastra a invatat sa-l cunoasca inca… din clasele primare.

De la scoala, cele trei fetite faceau drumul spre casa impreuna. Sporovaind, glumind si totusi… Gabriela si Milena se intelegeau mai bine, aveau aceleasi idei „nastrusnice”.

Cealalta le era mereu in preajma. Erau mai totdeauna „trei”, dar de fapt, fetita simtea ca sunt doua… plus una. Si asta o intrista.

In pragul casei, de cate ori venea de la scoala, o intampina mama ei, o femeie foarte tanara si frumoasa.

Cu mamica, taticul si fratiorul ei mai mic, ea se simtea fericita cu adevarat…

„Dar” – se intreba – „de ce numai in mijlocul lor?” Timiditatea ei n-o va lasa niciodata sa se simta in voie si in preajma altora? I se spunea ca e prea serioasa pentru varsta ei. Sa fie asta un defect?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here