Rugaciuni | Pilde – Povesti cu talc | Pagina 305
Acasă Blog Pagina 305

,,Soțul mi-a dat foc, apoi m-a părăsit, dar acum îi mulțumesc în fiecare zi, e cel mai bun lucru pe care l-a făcut pentru mine” A stat 51 de zile în spital, a făcut peste 20 de operații, dar acum crede că e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Ce a pățit

0

Cuplurile căsătorite ar trebui să fie alături chiar și în perioadele care nu sunt numai lapte și miere, ar trebui să se iubească indiferent ce fel de lupte trebuie să ducă în viața de zi cu zi. Totuși, jurămintele pe care și le fac atunci când se căsătoresc sunt ,,prea” ideale pentru a putea fi păstrate cu sfințenie.

Iubirea a devenit ceva în plus pentru noii căsătoriți Mitch și Courtney Waldron, cuplul din Georgia a mers într-o toamnă într-o excursie în aer liber care le va schimba viețile pentru totdeauna. Cei doi au fost testați printr-un accident care mai târziu îi va despărți. Erau căsătoriți de aproape două luni când au mers în excursia care trebuia să fie un mod de a-și sărbători dragostea, totuși, în timp de focul de tabără începea să dea semne că se va stinge, bărbatul a turnat mai multă benzină pe foc, se pare că a pus prea multă fiindcă flăcările îi vor arde chipul soției sale.

Courtney își va pierde fața frumoasă, ea a își amintește astfel momentul: ,,Mă durea. Străteam acolo și îmi dădeam constant palme, încercând să scap de flăcări. Cedeam că o să mor”. Din păcate ea nu și-a pierdut doar fața, ci și soțul, care a decis să o părăsească.

Mitch și-a recunoscut greșeala și a sunat la urgențe spunând: ,,Doamnă, soția mea arde. Vă rog, grăbiți-vă. Am făcut un foc de tabără care a explodat. Avem nevoie de ajutor… A fost prostesc din partea mea.”

Până când a ajuns la spital, 40% din fața și suprafața corpului ei erau arse, chiar și mâinile, fiindcă încercase să își stingă focul de pe față cu ele. A petrecut 51 de zile în spital, a trecut prin 20 de operații pentru a i se repara fața și corpul, și, totuși, încă este desfigurată.

La două săptămâni după ce a fost externată, soțul i-a spus că o lasă să crească fetița în vârstă de 4 ani singură, și să-și plătească facturile medicale în valoare de 2 milioane de dolari, tot singură, ea credea că își va cere măcar scuze, pentru greșeala făcută. Bărbatul și-a părăsit soția și fiica, care nu aveau nici unde locui. Din fericire oamenii le-au auzit povestea și au strâns bani, construindu-le apoi celor două o casă în care s-au putut muta repede. Cu ajutorul oamenilor și-a plătit și facturile medicale.

Courtney Waldon burn victim at home with her daughter Caroline Waldon 5 and family, in Waco, GA.
Parents: Scott and Karen Cosper, Sister: Lindsey Brooke Kilgore, Lindseyís daughter: Elizabeth Kilgore. Organization building her a house: Refuge Ministries of West Georgia
Photos: Annabel Clark
Hair & Makeup (for parents and sister): Jamila Debow/Crews Inc.
HIGH RES RETOUCHED

În ciuda șirului de ghinioane, femeia crede acum că faptul că soțul ei a plecat a fost o binecuvântare: ,,Cred că dacă el ar fi rămas, m-ar fi tras în jos. Nu aș mai fi fost atât de puternică, așa cum sunt azi, și nu aș fi făcut atât de multe progrese. Sprijinul pe care l-am primit de la oameni a fost incredibil. Sunt atât de binecuvântată. Când mă uit în oglindă, încă mă văd pe mine, în sufletul meu știu că sunt la fel de frumoasă ca înainte.”

 Courtney Waldron ar trebui să fie o inspirație pentru toată lumea, avea o viață distrusă, dar a renăscut mai puternică și mai înțeleaptă decât oricând, totul din cauza greutăților. 

O nouă zi liberă pentru români în octombrie! Guvernul a făcut anunțul astăzi!

0

Potrivit unui ordin al Ministrului Educației, de ziua Internațională a Educației sau Ziua Internațională a Profesorului nu se vor ține cursuri.

Această zi este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, prilej pentru elevi și profesori de a nu face ore în această zi.

Data de 5 octombrie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Internațională a Educației sau Ziua Internațională a Profesorului, urmând ca toate unitățile școlare să stabilească felul în care va fi marcată această sărbătoare.

Anul trecut, în 2016, o parte din şcoli şi-au anunţat elevii că pot rămâne acasă, în timp ce alte şcoli i-au chemat pentru a sărbători împreună. Aproape toate şcolile din Bucureşti au fost închise, în schimb elevii au mers la şcoală în Bistriţa, Baia Mare, Cluj, Braşov.

Sursa: a1.ro

“Beau vreo 10-15-20 de pastile şi gata, mă duc lângă ea. Murim amandoua” Durerea pierderii Denisei A DARAMAT-O! Mama artistei, la un PAS de MOARTE

0

Durerea pierderii fiicei a dărâmat-o, căci e nefiresc ca părinţii să-şi îngroape copiii. Răpusă de dor şi de suferinţă, mama Denisei Răducu ar  fi încercat să-şi pună capăt zilelor, susţine un tabloid. Vestea nu a mirat pe foartă multă lume, căci Doamna Geta, mama artistei, încă nu a putut accepta că odorul ei nu se va mai întoarce vreodată acasă.

Geta Răducu a făcut mărturisiri cutremurătoare despre perioada de dinaintea morţii Denisei. Suferinţa prin care trecea fiica ei a afectat-o atât de mult pe Geta Răducu încât femeia a fost la un pas de sinucidere.

“Eu nu acceptam ce se întâmplă  şi îi tot spuneam: Deni, să nu cumva să mori astăzi. Deni, fii tare! Deni, dacă tu mori astăzi, mâine mor şi eu! Hai să murim amândouă, poate ne-o fi mai usor… Am vrut să iau morfina ei, care a rămas. Mă gândeam aşa: beau vreo 10-15-20 de pastile şi gata, mă duc lângă ea. Nu realizam”, a declarat mama Denisei pentru Wowbiz.ro.

sursa

Se intampla acum! Gabriela Cristea a ajuns la spital! Ce s-a intamplat, dupa zece zile de la nastere. Toate femeile trec prin asta

0

In urma cu putin timp, prezentatoarea emisiunii “Te vreau langa mine” s-a prezentat la medic, alaturi de sotul ei, pentru a-si scoate firele de la operatia de cezariana! (ce a spus Madalin Ionescu despre nasterea Gabrielei Cristea).

Gabriela Cristea a devenit cea mai fericita femeie din lume! Frumoasa vedeta de la Kanal D a nascut o fetita, pe micuta Victoria si, din acel moment, bebelusa a devenit centrul universului ei! Acasa, la Otopeni, micuta are o camera speciala si atat Gabriela, cat si barbatul sau roiesc in jurul ei permanent si nu o lasa singura nici macar un moment!

“Este o minunatie de fata, atat de dragalasa si de cuminte…Iti creste sufletul numai cand o vezi! Iar Gabriela parca este mama de cand lumea, se descurca de minune cu ea si chiar nu are nevoie de ajutor! Il are alaturi si pe sotul sau si, amandoi fac o treaba excelenta”, a spus Paula Craciunescu, mama “adoptiva” a prezentatoarei, in exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.

Daca bebelusul este cuminte, ei bine, si mamica Gabriela Cristea este linistita! Mai mult, bruneta se simte perfect din punct de vedere al sanatatii, iar, azi, s-a si prezentat la doctor pentru a face un consult, obligatoriu in aceasta perioada.

“Gabi s-a dus la clinica, impreuna cu sotul ei, pentru a-si scoate firele de la operatia de cezariana! In plus, a si fost consultata de doctorul care a asistat-o in sarcina si, fireste, acesta i-a mai dat si cateva sfaturi in privinta fetitei sale! Totul este in regula in cazul ei si intreaga familie este fericita”, a conchis Paula Craciunescu!

sursa

„M-am măritat la 30 de ani cu Mihai. Într-o zi a adus o fată să doarmă la noi în casă. El spunea însă că fata tocmai a venit la Bucureşti şi că e verişoară cu el…” Doamne, ce-a făcut soțul ei! Mai grav ce-a făcut nevasta

0

Mama era croitoreasă. M-a crescut ca la armată. Nu aveam voie să ies din cuvântul comandatului, adică al ei.

A fost o mână de fier şi cred că asta a ajutat-o să supravieţuiască cu un copil mic şi singură, într-o epocă în care această condiţie era demnă de dispreţ. O femeie cu un copil rar îşi găsea un soţ. Şi de ce să îşi găsească unul?! Eu nu am văzut-o niciodată în compania unui bărbat.

Eu aveam 30 de ani, m-am căsătorit şi am făcut doi copii frumoşi, pe Ana şi pe Paul.

Într-o zi a adus o fată să doarmă la noi în casă. Să doarmă la noi în casă! El spunea însă că fata tocmai a venit la Bucureşti şi că e verişoară. Uneori îl credeam, aveam mare nevoie să îl cred. Aveam nevoie de un tată pentru copii.

Din păcate, de-a lungul anilor, nici asta nu a fost. Copiii erau destul de indiferenţi pentru el. Era bine că îi are, că aşa trebue să fie, să ai copii, dar nu a schimbat vreodată un scutec şi nu i-a dus la şcoală.

Am devenit mamă şi atât
A fost o greşeală din partea mea să renunţ la munca mea, dar am făcut-o, pentru că voiam să le ofer copiilor tot ce este mai bun.

Pe fată am dat-o la muzică, a învăţat să cânte la pian, a fost într-un cor de copii şi a vizitat toată lumea până în clasa a cincea. Pe băiat l-am dat la chitară şi a avut un mare talent muzical încă de mic.

Copiii mei au fost mângâierea şi mândria mea. Eram mândră când Ana venea din Japonia şi toţi copiii de pe scară o întrebau cum a fost.

Paul mergea de mic la concerte şi la concursuri pe care le câştiga. Vedeam în ei compensarea tuturor frustrărilor mele de soţie. Sau împlinirea unui destin de mamă, altfel decât cel pe care l-a avut mama mea cu mine.

Fiica mea va fi o femeie liberă şi frumoasă, nu se va teme să discute despre sex cu mama ei, îi voi fi prietenă, mai mult ca orice.

M-am înşelat în lecţiile de viaţă pentru copiii mei
Din păcate, cred că şi aici m-am înşelat… Cât copiii mei au fost mici, blândeţea mea i-a ajutat. Când au mai crescut şi au devenit adolescenţi, aveau nevoie de un tată care să le impună nişte reguli.

Ana a crescut prea liberă, pentru că eu nu am fost capabilă să o ating nici cu o floare.

Prea liberă şi un pic iresponsabilă. Indiferent de bunele intenţii ale părinţilor, copiii vor alege căi pe care uneori nu e bine să meargă. Ana a plecat de acasă pe la 15 ani şi a locuit o vreme la prietenul ei.

Era prea tânără pentru asta, dar nu m-a lăsat inima să îi spun asta. Pe mine mama nu mă lăsase să ies din casă decât pe la 25 de ani. Nu voiam să fie la fel pentru Ana.

A rămas însăcinată cu el şi chair voia să păstreze copilul. Nu-şi dădea seama ce presupune un copil. A pierdut sarcina şi s-au despărţit.

Apoi a revenit pentru câteva luni acasă şi a plecat iar, cu alt băiat, peste vreo jumătate de an. De fiecare dată eu eram sfâşiată, dar nu voiam să o fac să se simtă vinovată de ceva.

Voiam să fie liberă şi fericită, deşi vedeam că era cam iresponsabilă. Poate că nu era coaptă pentru experienţele acestea. A luat BAC-ul dar nu a luat examenul la facultate.

A plecat să se facă însoţitoare de zbor şi mi-a părut rău că nu a urmat o carieră muzicală, aşa cum speram pentru ea. Dar era viaţa ei… Câţiva ani a lucrat aşa, pe diverse linii aeriene.

Era obişnuită cu lumea largă, doar o văzuse de mică. Doar că niciodată nu a fost singură şi mereu avea câte o poveste de dragoste tristă, cu câte un băiat care o părăsea pentru alta.

Oare tatăl ei i-a imprimat această imagine despre bărbaţi? Oare şi-a ales partenerii în funcţie de el? Nu ştiu, e posibil.

Eu îi eram alături, o consolam, o ascultam, dar sfaturile mele cred că nu au fost prea bune, pentru că nimerea din poveste tristă în poveste tristă. La un moment dat s-a căsătorit în Vegas cu un american de origine indiană.

Tipul era îndrăgostit de ea, dar voia să o transforme în nevastă indiană tradiţională, care stă acasă şi face mâncare, ceea ce Ana mea nu putea să fie. Au divorţat peste 2 ani şi Ana e acum în Italia cu român, care nu o tratează prea bine.

Aş fi vrut să o sfătuiesc atunci când era mică să fie mai independentă, să nu depindă mereu de un bărbat. Aşa am făcut eu, am depins de tatăl ei, financiar şi emoţional. Aş fi vrut ca Ana să fie mai independentă.

Cred că i-am transmis ideea că o femeie nu se poate descurca de una singură. Dacă ar fi să fie copiii mei mici din nou, asta i-aş spune, să fie independentă.

Dar poate că îşi va da seama singură… eu mi-am dat seama prea târziu că independenţa este importantă. Este cea mai importantă pentru o femeie. Nu copiii. Nu, nu copiii, asta trebuie să accentuez.

Pentru că dacă femeia nu e destul de independentă, dacă nu se poate descurca fără ajutorul unui bărbat, atunci copiii au de suferit, şi femeia ar trebui să se gândească bine dacă e în regulă să aibă copii cu un bărbat care nu o ajută.

Durerea mea, băiatul meu
Cea mai mare durere a mea e fiul meu. Mai mic decât Ana cu 2 ani, băiatul meu frumos azi nu face nimic. Are 28 de ani şi nu face nimic, pentru că stă tot timpul în camera lui.

A fost chitarist într-o formaţie rock pe la 20 de ani, timp de vreo 4 ani, şi acolo s-a împrietenit cu băieţi care se drogau. Şi a început şi el, prima dată tutun, apoi iarbă, apoi droguri mai tari. Apoi a făcut sindrom bipolar.

Medicii spun că debutul a fost grăbit de consumul de droguri. Mă simt foarte vinovată faţă de el, de fiul meu frumos. Trebuia să fiu mai atentă, să îl ghidez mai bine.

Am fost de curând la o psiholoagă şi ea m-a întrebat multe lucruri despre tatăl lui, despre Mihai. Mi-a spus că Mihai trebuia să fie mai prezent în viaţa copiilor, să fie un model pentru Paul, fiul lui. Că Paul a ajuns astfel din lipsă de ghidaj patern.

M-am păcălit? Uneori aşa mi se pare şi mie
Poate că aşa este, dar eu tot mă simt vinovată. Poate că trebuia să fiu mai fermă cu ei, cu copiii mei. Poate că trebuia să nu le fiu doar prietenă, ci să le spun lucruri dure, să le impun reguli.

Asta nu am ştiu să fac, pentru că mama mea proprie mi-a impus mie prea multe reguli şi am fost aproape sufocată de ele. Ce ciudat e felul cum ne comportăm cu copiii noştri în funcţie de felul cum s-au comportat alţii cu noi.

Am vrut să nu le fie frică copiilor de mine, dar poate că m-am înşelat. Poate că autoritatea părinţilor trebuie să existe, chiar dacă copiilor nu le place. Dar dacă mie mi-a fost mereu frică de conflict, ce să fac?

M-am înşelat cu privire la soţul meu şi la autoritatea în faţa copiilor mei. Fiul meu mă tratează oribil, îmi spun că e de la boala lui. Dar are şi perioade când e stabil şi tot urât îmi vorbeşte…

Pacea vârstei şi concluziile acestei vârste mature
Chiar dacă mă culpabilizez şi ştiu că am greşit în raport cu soţul meu şi copiii mei, acum aş vrea să am parte de un pic de linişte, de iertare. Am făcut tot ce am putut.

M-am descurcat bine, copiii au avut tot ce le trebuie. Simt nevoia de linişte şi simt nevoia să mă iert pe mine însămi.

Nu mai vreau să mă gândesc cât am greşit dacă am refuzat să văd adevărul. Copiii mei se vor descurca cumva, sunt adulţi. Poate altcineva va agea grijă de ei.

Poate vor avea noroc, aşa cum eu nu am avut. Până la urmă, linişte şi pacea vin din ideea că ai făcut tot ce ai putut, intenţiile tale au fost bune. Ştiţi cum e, omul propune, Dumnezeu dispune…

 

Sursa: psychologies.ro

“M-am trezit în pat, alături de doi bărbați. Îmi simțeam creierul de parcă ar fi fost înmuiat în alcool, mobila dansa în fața mea. Mi-am amintit cum trăgeam cocaină pe nas, cu o bancnotă de 20 de lire rulată. Mi-am adunat hainele și am mers la toaletă unde am…” Povestea tulburatoare a unei femei de moravuri usoare.

0

“M-am trezit în pat, alături de doi bărbați. Îmi simțeam creierul de parcă ar fi fost înmuiat în alcool, mobila dansa în fața mea. Mi-am amintit cum trăgeam cocaină pe nas, cu o bancnotă de 20 de lire rulată. Mi-am adunat hainele și am mers la toaletă unde am vomitat. De vină însă nu puteam scăpa. Atunci mi-am dat seama cât de puternice sunt emoțiile”. Este mărturisirea anonimă a unei femei, publicată în cotidianul britanic The Guardian.

Tânăra care scrie pentru publicația britanică spune că, cu un an înaintea momentului teribil descris în debutul scrisorii, a ieșit dintr-o relație sufocantă. A fost pasul care a dus-o spre o viață mai lipsită de responsabilități.

“Pentru prima dată în mulți ani m-am simțit liberă și eram entuziasmată că pot flirta, că pot avea relații pasagere cu alți bărbați”, scrie femeia.

“Probleme au început când am început să lucrez într-un bar. Eram înconjurată de alcool și de rînduri de bărbați care erau încântați să flirteze cu femeiel de la bar”, scrie tânăra.

Într-un an, tânăra a mprturisit că s-a culcat cu 12 bărbați, că a avut sex neprotejat, și că marea majoritate a partenerilor au scăpat de ea imediat după noaptea petrecută împreună.

În aceeași perioadă a încercat droguri pentru prima dată și a abuzat de alcool.

Ziua în care s-a trezit alături de doi bărbați și în care a realizat că cel puțin trei dintre bărbații cu care se culcase își înșelaseră prietenele, a fost ziua în care a decis să facă o schimbare.

“A urmat faza de dezintoxicare. Nu am mai atins alcoolul, am mers la o clinică pentru a-mi trata dependența de sex. Mi-am promis să fac sex doar când sunt trează și acum am deja trei luni de când nu am mai băut. În cele din urmă, am decis să mă iert. Și nu mi-am schimbat părerea”.

sursa

Jean Constantin: “La viața mea am făcut 70 de filme și am un apartament și o mașină. Niciodată nu mi-a plăcut să am bani la mine și toată viața mea am dat să nu îi am”

0

“De cănd mi-am inceput activitatea artistică am făcut tot ceea ce mi-a stat in putinţă ca să-mi satisfac spectatorul. Cel mai bine m-am simţit in «Toate pănzele sus» al lui Mircea Mureşan, in care am interpretat cu toată inima personajul Ismail.

M-am simţit foarte bine şi in celelalte filme şi spectacole pe care le-am făcut de-a lungul vremii, poate şi pentru că am avut şansa să joc cu actori foarte mari ca Toma Caragiu, Gheorghe Dinică şi alţii, care m-au indrumat şi m-au indemnat să joc şi eu alături de ei. A fost o măndrie pentru mine. Tot timpul am fost eu, omul Jean Constantin, fără să-mi ridic nasul pe sus. M-am coborăt la orice nivel. Cineva imi spunea: «Mata’ miroşi a om». Am filmat două luni in Cehia la «Roming», coproducţie romăno-cehă propusă anul acesta la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto. Am avut un rol nemaipomenit in acest film şi se aude că s-ar putea să iau şi un premiu. De fiecare dată cănd am urcat pe scenă am avut emoţii, emoţii creatoare, dar intotdeauna m-am bucurat de succes, pentru că am avut o anume naturaleţe in tot ceea ce făceam pe scenă.

Cred că una dintre cele mai amuzante intămplări de la o filmare a fost tot la «Toate pănzele sus», in care şi regizorul Mircea Mureşan avea un rol. Şi-a pus pe cap, sub fes un castron pentru ca, atunci cănd dădeam eu cu polonicul, să nu-l lovesc. Pănă la urmă nu i-a reuşit şi tot l-am lovit. Se simte şi in film cum injură.

Cred că cel mai bine dintre toţi actorii cu care am lucrat este Gheorghe Dinică. Am făcut foarte multe filme cu el. Este un actor extraordinar şi m-am inţeles excelent cu el din toate punctele de vedere. Foarte bine m-am inţeles şi cu Besoiu şi, in general, cu toţi actorii. O perioadă am jucat şi la Teatrul Naţional in «O scrisoare pierdută», unde l-am interpretat pe Pristanda. Eu eram din provincie, chipurile, dar toţi mă primeau extraordinar. Toate rolurile care mi-au fost incredinţate le-am făcut cu aceeaşi dragoste şi pasiune. Am fost un actor ascultător, m-am supus tot timpul regizorului.

Intotdeauna, de ziua mea am avut spectacole. Cănd eram la Teatrul Fantasio, la sfărşitul spectacolului, directorul Aurel Manolache anunţa publicul că este ziua mea. Nu imi plac lucrurile astea pentru nimic in lume. Sunt atăt de emotiv…”

“Palme…”

“Palmele pe care mi le dădea Caragiu erau reale, iar operatorul ii spunea că vrea să surprindă urmele de pe faţă şi să nu mă menajeze. Recunosc că am primit foarte multe palme de la Toma Caragiu, pe viu”
Jean Constantin – 20 august 2007

“Si atunci n-aveam, si acum nu am”

“Ce inseamna un an in plus? Adica, imbatranim cu un an si crestem profesional. Ziua mea o sa ma gaseasca la Fetesti, la un cumnat. Am muncit la viata mea foarte mult si nici nu am simtit cum a trecut timpul. Am muncit pentru cele 73 de filme pe care le-am facut, bineinteles ca am fost recompensat pentru treaba asta, dar au trecut foarte repede, ca am muncit. Va dati seama ca si la Teatrul Fantazio si in filme am fost prezent…

Nu s-a schimbat nimic de-a lungul anilor: si atunci n-aveam, si acum nu am. Timpul a trecut prea repede, fiindca am fost prea prins si stiti ca eu am facut naveta la spectacole si am fost prezent la teatrul unde jucam in permanenta. Toate aniversarile au fost la fel, cu munca. Ceea ce am putut sa fac si ceea ce mi-am propus sa fac am realizat, cred eu. M-am achitat profesional de toate treburile si la toate filmele.

La varsta mea ce iti mai poti dori decat sa mai fiu sanatos? Sa imi mai dea Dumnezeu sanatate! Atat imi doresc, daca am sanatate, am de toate. La viața mea am făcut 70 de filme și am un apartament și o mașină. Niciodată nu mi-a plăcut să am bani la mine și toată viața mea am dat să nu îi am

Inaintarea in varsta poate fi o povara sau poate sa nu fie, depinde cum o organizezi. Daca vrei sa o faci tu povara…. De batranete nu scapa nimeni si suntem constienti de treaba asta si din acest motiv nu imi doresc o alta varsta. Trebuie sa imbatranim frumos! Un an in plus ne face mai buni. Nu visez la asa niste chestii care nu se pot realiza, de aceea nu regret.

Cea mai mare realizare este ca am facut niste filme foarte bune, pentru care sunt si acum omenit: “Toate panzele sus” al lui Mircea Muresan, celelalte filme realizate cu Sergiu Nicolaescu. Au fost niste satisfactii profesionale ale mele, fiind un actor de pronuntie si solicitat pentru filmele astea. A fost o realizare pentru mine, v-am spus, sunt oameni care revad filmele si ne bucuram si la ora asta de succes. Ma simt realizat! Un actor care la varsta asta asteapta sa vina «aia cu coasa» sa ne ia si sa incheiem si varianta asta cu a trai.”
Jean Constantin – 20 august 2004

sursa: nuepanica. com

La 30 de ani, Ana a fost diagnosticată cu cancer la sân. Cu un soț medic care părea să-i fie sprijin până la sfârșitul zilelor, Ana a crezut că poate lupta împotriva maladiei. Dar soțul o părăsește pentru o rezidentă, iar viața Anei ia o turnură neașteptată

0

„Era anul 2008. Îmi doream copii, trecuseră trei ani de căsătorie și eu nu rămâneam însărcinată. Așa că am început să umblăm și eu, și soțul meu pe atunci… prin diverse clinici, spitale, pe la diferiți medici care mi-au dat diferite tratamente, injecții. Așteptam amândoi să se producă minunea, când, în anul următor, brusc, am simțit mici înțepături la sân, apoi dureri confuze.

Soțul meu încerca să mă liniștească, era medic. Când trăiești lângă un medic, îți pui întreaga viață cu tot mecanismul ei de funcționare în mâinile lui. Ești mai relaxată. Îți închipui că nu ți se poate întâmpla nimic pentru că e el acolo și va rezolva orice situație, te va scoate din orice criză.

Mi-am palpat sânul drept și am simțit două umflături ca niște boabe de mazăre, aproape de mamelon. Am intrat în panică. Simțeam că urmează ceva ce n-o să-mi placă. Dar nu mi-am imaginat că viața poate fi atât de dură…

Era toamna lui 2009 când am început să fac toate investigațiile. Toți medicii îmi spuneau că nu e nimic grav, mă trimiteau acasă, îmi spuneau să mă liniștesc că vine Revelionul. M-am liniștit.

A trecut decembrie, începusem să mă gândesc din nou să reiau drumurile către clinicile de fertilizare, cochetam cu gândul de a merge la o clinică în Ungaria, unde auzisem că se fac fertilizari in vitro cu rată mare de succes.

Toate visurile și iluziile astea s-au năruit… n-o să uit niciodată ziua… era 31 ianuarie 2010. Ieșisem din baie, mă ștergeam cu prosopul și mi-am palpat din nou sânul drept, o făceam destul de des, devenise automatism. Din mamelon mi-a ieșit o scurgere sanguinolentă. Cei doi noduli erau tot acolo, dar un pic mai mari. Am început să plâng.”

Din acest moment, Ana Maria nu mai e cu mine. S-a întors înapoi, cu șapte ani în urma, când cancerul și-a facut cuib în sânul ei, când iubirea vieții ei se pregătea să-și facă ieșirea triumfală din viața de cuplu, fix când Ana se afla la margine de abis, fără un sân, cu perucă pe cap, naucită și lovită din toate părțile. Dar până să ajungă să vadă cum toate zidurile din castelul ei se prăbușesc, a făcut atâtea teste și analize, încât holurile spitalelor deveniseră o a doua casă pentru ea.

Mai aveam câteva luni și împlineam 32 de ani. Am ajuns la prof. Blidaru, care mi-a spus clar: «Trebuie să vă operați de urgență». Cuvântul «cancer» nu era pronunțat de nimeni. Plutea în jurul meu, dar nimeni nu-l spunea clar. Nici măcar medicii.

M-am scufundat apoi într-un tăvălug ca o cascadă de smoală din care nu reușeam să mă ridic la suprafață. Am intrat în operație, mi-au scos nodulii, s-au luat probe de țesut pentru examenul anatomopatologic și am început chimioterapia. Aici pot deschide un capitol separat.

Auzisem de tratamentul chimio, dar până nu-l trăiești prin toți porii, nu realizezi ce înseamnă cu adevărat. După prima ședință de chimioterapie îmi cădea părul precum frunzele dintr-un copac într-o toamnă târzie… La început, câteva fire, apoi șuvițe întregi se desprindeau de scalp. Stăteam la masă și mă trezeam cu o bucată mare de păr în față. Plângeam din orice.

Să simți cum îți e furată feminitatea, nemilos, fără să te poți apăra, este ceva foarte dur pentru noi, femeile. Am fost sfătuită să mă rad în cap, am făcut-o și m-am dus să-mi cumpăr perucă.

Rezultatele biopsiei au ieșit așa cum se așteptau medicii. Urâte. Mi s-a spus clar: tăiem tot sânul, scoatem ganglionii axilari și mușchiul pectoral. E mai bine așa. Mie îmi era mai rău așa…

Am tăcut și-am plâns. Mare lucru nu mai aveam de spus. Eram recunoscătoare că aveam un soț medic care ma însoțea peste tot, mă încuraja și era lângă mine. Eu așa credeam chiar și-atunci când la o petrecere între prieteni și colegi de facultate, rezidenți ca el, am văzut cum o colegă se hlizea, râdea și vorbea doar cu el. Atenția asta bizară era reciprocă.

Sigur că nu mi-a venit să cred… Când viața te lovește rău, te gândești mereu că urmează ceva bun și frumos să ți se întâmple, după regula «una rece, una caldă». Nimic nu avea să mă pregătească pentru ce avea să urmeze. Soțului meu nu-i mai convenea nimic, nici corpul meu, nici căsnicia noastră, nici casa, nimic… Voia să dezerteze din cuibul pe care-l făcuse cu mine. Iar la final a preferat să mă părăsească pentru o extra-opțiune: colega rezidentă cu care se hlizea în fața mea.

Perioada aceea în care nu știam ce-i cu el, ce-are cu mine și de ce nu mă mai vrea a fost ca un abuz emoțional. Nu vreau să-mi amintesc. Am băgat totul într-un sertar, am închis și-am aruncat cheia. Îmi amintesc, vag, frânturi dintr-un coșmar ca o smoală: rămăsesem fără sân, fără soț, fără sprijin, fără visul de a avea copii, familie, cuib. Nu mai aveam nimic, nici măcar lacrimi.

Sigur că am luat-o de la capăt. N-aveam încotro, dar nu vreți să știți cât de greu mi-a fost. Câte speranțe s-au făcut praf. Cât de mare e rana din suflet. O alin, o acopăr și o ascund. Și încerc să merg mai departe, să-mi refac viața și să-mi continui visul de a avea familie, copii, cuib…”

Sursa: www.avantaje.ro

Motivul pentru care Cătălin Scărlătescu a slăbit aproape 50 de kilograme: „Mi s-a spus: mai ai 2 ani și mori…”

0

Cătălin Scărlătescu a reușit să slăbească în ultimele luni aproape 50 de kilograme. Ceea ce părea doar un pariu pe care l-a pus cu Gina Pistol a devenit o realitate, iar juratul de la „Chefi la cuțite” a explicat și motivul dureros pentru care a luat această decizie drastică.

În urmă cu câteva luni, Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii, i-a spus că dacă ajunge să cântărească 90 de kilograme, se va căsători cu el. Chef Scărlătescu a ajuns la această greutate, ba chiar acum cântărește aproximativ 87 de kilograme.

Invitat în cadrul emisiunii „Cool Sunday Nights”, de la Antena Stars, Cătălin Scărlătescu a dezvăluit cum a reușit să slăbească 47 de kilograme. Cunoscut ca un adevărat gurmand, doar cuvintele unui medic l-au putut determina să renunțe la alimentele pe care le consuma înainte și să slăbească:

„Pe 18 martie m-am apucat de această transformare. Îți iei un kilogram de mâncare și mănânci doar 100 de grame. Colegii mi-au pus un sac de 50 de kile în cârcă și nu am putut să îl duc. Am slăbit 47 de kilograme. Când îți spune cineva: mai ai 2 ani și mori… Da, așa a fost în cazul meu. Când ai glicemia 270 și ceva… Atât de mare o aveam. Mănâncă doar foarte puțin. Tot răul e spre bine. Hai să vedem mult și să mâncăm puțin. Aveam 136 de kilograme și acum am vreo 87. Mă cântăresc în fiecare zi. Înainte eram așa… foarte mare”, a povestit Cătălin Scărlătescu.

”Era viu si plangea, dar a trebuit să-l las să moara!” Cutremuratoarea poveste a unui avort…

0

Marleen Goldstein a lucrat ca asistentă într-un spital în care se făceau avorturi, iar după 30 de ani a avut curajul să povestească anumite momente pe care le-a trăit.

”Soţul meu era rezident la un spital, iar eu tocmai primisem ”postul visurilor mele” la un spital din apropierea oraşului Oakland. Credeam cu tărie în dreptul femeii de a avorta, iar atunci am simţit că voi ajunge să fac şi eu parte din asta. Am fost angajată ca asistentă la această clinică care se ocupa de avorturi pentru sarcini aflate la termene înaintate.

Am petrecut cam 30 de zile pe tura de zi pentru a mă familiariza cu procedurile. Am fost martoră şi am asistat doctorul la procedurile efectuate: injectarea medicamentelor fetusului, a laminariei etc. În tura de zi chiar nu am văzut niciodată efectiv începutul contracţiilor în fază terminală. Nu mă simţeam confortabil, dar mi-am spus că acesta era un lucru nou şi aveam nevoie să capăt mai multă experienţă”, a povestit Goldstein, conform lifenews.com.

Intr-una din zile, in timp ce trebuia sa se ocupe de un avort destul de inaintat, femeia a avut o revelatie.
“Într-o seară, o tânără trecea printr-un moment foarte dificil. Eram acolo cu medicul. Ştiam că, deşi medicul a scris că fătul avea 15 săptămâni, el avea, de fapt, aproape 30 de săptămâni, dar nimeni nu a spus nimic!”

Alţi furnizori de avorturi, cum sunt Carol Everett şi Kathy Sparks, au vorbit despre avorturile produse în clinicile lor pentru sarcini aflate la termene mai înaintate decât ar fi fost permis în mod legal, încercând să ascundă acest lucru. Clinica lui Kathy Sparks dispunea de metode ilegale de avort întârziat.

“Când a adus acest bebeluş mic, era viu şi plângea. Doctorul mi-a spus: <Pune-l în cameră şi închide uşa. Nu intra până la tura de dimineaţă> Am luat imediat bebeluşul ce plângea şi l-am dus în cameră. Apoi am început imediat să telefonez altor spitale (împotriva indicaţiilor medicului) pentru a găsi pe cineva care îşi doreşte acest copil. Nimeni nu l-a acceptat pentru că spuneau că nu e viabil. Am petrecut multe ore încercând. Voiam să părăsesc locul, dar ştiam că nu pot pleca lăsând pacienţii fără asistentă. Până şi astăzi aud acest plânset de copil în capul meu.”, a mai spus fosta asistentă.

În ciuda eforturilor ei disperate pentru a găsi ajutor medical copilului, fetiţa a murit. Goldstein şi-a dat demisia nemaifiind o susţinătoare a avorturilor.

“Mi-aş dori ca alţii care promovează avortul, în special avortul la termen întârziat, să experimenteze ceea ce am păţit eu. În ziua următoare, am terminat imediat cu locul meu de muncă şi am găsit o slujbă într-o unitate pediatrică la un alt spital”, a precizat Goldstein.

sursa: ortodoxima.me

Te-ar putea interesa si..

Fetița de 4 ani a venit acasă cu lacrimi în ochi....

O mamă din Colorado a avut parte de o surpriză de proporții, după ce și-a trimis fiica la grădiniță The Children’s Academy, o grădiniță privată...