Rugaciuni | Pilde – Povesti cu talc | Pagina 308
Acasă Blog Pagina 308

Sfântul Ioan Gură de Aur: ”Dumnezeu te-a cinstit cu mir duhovnicesc şi tu îl spurci pe copil cu tină?”

0

După căsătorie, dacă se nasc copii, vom vedea şi aici aceeaşi nebunie şi multe obiceiuri care te fac să râzi. Într-adevăr: când vine vremea să se pună un nume copilului, nu-i dau un nume de sfânt, cum obişnuiau cei de demult, ci aprind lămpi şi le dau nume. Apoi copilului îi dau numele lămpii care a ţinut cel mai mult, zicând că aşa va avea viaţă lungă.

Iarăşi, dacă se întâmplă ca pruncul să moară, şi se întâmplă des, mult se mai distrează vicleanul că i-a înşelat ca pe nişte copii fără minte. Ce să mai spunem despre talismanele şi despre clopoţeii de la mână sau despre aţa roşie şi celelalte, toate lucruri prosteşti? Lângă copil nu trebuie să punem nimic altceva decât crucea care îl va apăra. Astăzi se pare că-L dispreţuim pe Acela Care a reuşit să întoarcă la Dumnezeu lumea întreagă, Care i-a dat lovitura mortală diavolului şi i-a nimicit toată puterea. În schimb, încredinţăm ocrotirea şi siguranţa copilului unei aţe, unui fir sau altor asemenea talismane. Să mai spun şi ce poate fi mai de râs decât acestea?

Femeile, doicile sau servitoarele iau noroi după baia copilului şi îi fac cu degetul un semn pe frunte. Îl ung cu nămol, iar dacă cineva întreabă la ce foloseşte, îi răspund că alungă piaza rea, deochiul şi pizma. Ca să vezi! Puterea nămolului şi puterea lutului, ce mare e! Alungă toată oştirea diavolului!

Spune-mi, tot nu vă ruşinaţi, tot nu vreţi să înţelegeţi odată pentru totdeauna că acestea sunt capcanele vicleanului, că încă de la naştere încearcă să-şi vâre vicleşugurile? Şi dacă noroiul poate alunga deochiul, de ce nu ţi-l pui tu pe frunte? Doar eşti bărbat în toată firea şi ai mai păţit-o. Pe tine te pizmuiesc ceilalţi mult mai mulţi decât pe copil. Şi de ce nu te ungi peste tot cu nămol? Dacă pe frunte are atâta putere, de ce nu-ţi ungi tot corpul? E de tot râsul. E o comedie diavolească. Nu numai că îi face de batjocură pe cei ce se lasă înşelaţi, dar îi şi duce în iad. Dacă o făceau idolatrii, închinătorii la idoli, nu ne-am fi mirat, dar s-o facă, o asemenea urâciune, cei ce se închină crucii şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine şi citesc şi discută lucruri atât de înalte, chiar că e de plâns.

Dumnezeu te-a cinstit cu mir duhovnicesc şi tu îl spurci pe copil cu tină? Dumnezeu ţi-a dat toată cinstea şi tu te necinsteşti singur? În loc să-ţi faci pe frunte semnul crucii, care te ocroteşte şi te face nebiruit, tu te lepezi de toate şi te cobori până la prostia diavolească? Chiar dacă unii socotesc că toate acestea sunt neînsemnate, să afle că sunt pricină de mari rele şi necazuri şi că nici sfântul apostol Pavel nu a crezut potrivit să treacă cu vederea lucrurile mici.

Spune-mi, cum îl dai pe copil în mâinile preotului? Cum ai pretenţia să fie însemnat cu semnul crucii pe frunte de mâna preotului când tu mai înainte l-ai mânjit cu tină?

Nu, nu faceţi asta, fraţilor! Încă de când se naşte, să apăraţi copilul cu armele duhovniceşti şi să-l învăţaţi să-şi facă singur, cu mânuţa lui, pe frunte semnul crucii şi până va putea el singur, faceţi-l voi. (Omilia a XII-a la Epistola I către Corinteni)

Sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinții și educarea copiilor, trad. de Ierom. Benedict Aghioritul, Ed. Agapis, București, 2007, pag. 25-27.

De ce să nu credem în horoscop? Iată ce ascunde horoscopul și ce rău face celor care se încred în el!

0

Că vom încheia o afacere profitabilă, că ne vom găsi perechea, că vom petrece o vacanţă de vis, că vom avea succes… În general, vrem să credem că ni se vor întâmpla lucruri minunate. De aceea, dăm cu atât de multă uşurinţă şi naivitate crezare horoscopului, fără să ne gândim că ne închinăm unui idol mincinos şi perfid. Căci horoscopul împarte artificial toţi oamenii de pe pământ în 12 grupe, iar toate persoanele dintr-o grupă trebuie să treacă obligatoriu prin aceleaşi întâmplări…

Scriitorul britanic David McRaney observă, în cartea sa „You are not so smart“ („Nu eşti chiar atât de deştept”), că afirmaţiile pe care le găsim adesea în horoscop se potrivesc, de fapt, tuturor. Fraze de genul „Simţi nevoia să fii admirat de cei din jurul tău şi ai tendinţa să fii critic cu tine însuţi” sau „Uneori eşti extrovertit şi vesel, alteori eşti introvertit şi trist” sunt tipice horoscopului zilnic, iar oamenii şi le însuşesc în totalitate. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, scriitorul invocă un experiment realizat de psihologul Bertram Forer. Acesta le-a spus studenţilor săi că fiecare în parte a fost obiectul unei analize psihologice temeinice, apoi le-a înmânat câte o „fişă individuală“ care conţinea concluziile analizei respective. 85% din studenţi au declarat că afirmaţiile din fişă se potrivesc perfect cu personalitatea lor, lăudând acurateţea analizei. Totuşi, Bertram Forer nu făcuse altceva decât să amestece la întâmplare fraze din mai multe horoscoape şi zodii. În plus, fiecare „fişă personală“ conţinea acelaşi text. „Se pare că atunci când vrem ca ceva să fie real, creierul nostru caută un tipar, ignoră anomaliile şi se concentrează pe coincidenţe“, mai scrie McRaney.

Cu toate că horoscoapele conţin informaţii contradictorii, confirmând faptul că nu sunt decât un amestec de şarlatanie şi superstiţie, credinţa în astre a cuprins azi omenirea întreagă. În Anglia, potrivit statisticilor, două treimi din adulţi citesc sau răsfoiesc horoscoapele, în timp ce în Germania 28% din populaţie consultă previziunile astrologice. Nici în ţara noastră lucrurile nu stau mai bine. Rezultatele unui sondaj IRES realizat recent arată că 45% dintre români îşi consultă horoscopul. Dintre aceştia, 16% chiar ţin cont în activitatea zilnică de ceea ce le spun astrele, în timp ce 20% dintre români au un talisman norocos.

Iată cum aproape jumătate dintre români îşi pun nădejdea în horoscop, ca şi cum stelele de pe cer i-ar scoate din necaz, şi nu Dumnezeu cel Atotputernic! Ca şi cum în previziunile astrologice ar găsi cheia pentru a-şi recăpăta serviciul pierdut, a-şi plăti datoriile la bănci sau a-şi salva familia de la dezastru. Horoscopul apare ca o oază de speranţă şi binefacere. În el ne vedem aşa cum ne-am dori să fim: frumoşi, deştepţi, bogaţi şi iubiţi. De fapt, prin el ne hrănim patimile sufleteşti: slava deşartă, mândria, iubirea de arginţi etc. Cercetarea acestui oracol nu reprezintă decât o închinare la puterile întunericului şi un afront adus lui Dumnezeu. Căci cei ce-şi pun nădejdea în horoscop (sau în alte credinţe oculte, de tipul ghicitului în cărţi, chiromanţiei etc.) pornesc pe un drum ce duce, încet-încet, la pierderea sufletului. Pe fondul lipsei de credinţă (dublată de curiozitate, prostie sau naivitate), ajungem să trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, vrem să fim independenţi, iar lucrurile să decurgă aşa cum ne dorim noi. Horoscopul ne dǎ falsa impresie cǎ putem deţine controlul deplin asupra propriei vieţi şi cǎ ne putem cunoaşte destinul. În realitate, ne îndreptăm spre o altă credinţă, şi anume superstiţia, care reprezintă închinare la Satana.

În Biblie, concepţia potrivit căreia viaţa omului este dependentă de conjunctura în care se află corpurile cereşti la un moment dat este considerată idolatrie: „Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter; ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii: sau focul, sau vântul sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică sau luminătorii cerului“ (Înţelepciunea lui Sirah 13:1-2).

Dacă planetele ne influenţează viaţa înseamnă că toate deciziile noastre sunt premeditate. Atunci unde este voinţa noastră liberă? „Căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre.” (Sf. Ioan Damaschin)

Sfinţii Părinţi ne învaţă că nu există nicio legătură între naşterea omului şi zodia de pe cer, iar necazurile şi răutăţile sunt rodul păcatelor noastre, şi nu al constelaţiilor.

“Omule nebun, ce legătură poate să aibă zodia de pe cer, cu naşterea ta pe pămînt? Niciodată nu are legătură steaua ta de pe cer cu naşterea ta. Ne-am făcut răi din cauza răutăţii noastre. Am dat voinţa noastră în mâna satanei, ne-am făcut răi de bunăvoie, nu de silă. Nu ne-a silit nici luna la rău, nici zodiile, nici constelaţiile cerului, ci răutatea noastră şi voia noastră proprie, iar aceasta aduce munca veşnică.”(Sfântul Vasile cel Mare)

Potrivit învăţăturii creştine, suntem mai presus de astre. Dumnezeu ne-a înzestrat cu demnitate, însă noi preferăm adesea să renunţăm la acest dar divin, recurgând la tot felul de practici oculte, de dragul cărora suntem în stare să ne vindem bunul cel mai de preţ: sufletul.

„Mai sunt şi astăzi oameni care dau vina pe lună şi pe zodii. Ei zic: eu n-aş fi aşa de rău dacă aş fi fost născut într-o zodie bună. Sau: e zodia mea, m-am născut în zodia Racului, trebuie să merg înapoi ca racul. Iar altul: m-am născut în zodia Taurului şi trebuie să fiu bătăuş. Sau altul: M-am născut în zodia Scorpiei şi trebuie să fiu viclean ca ea, şi să înţep pe alţii cu cuvântul. În sfârşit alţii: eu m-am născut în martie, sau zodia Peştelui, sau a Vărsătorului, Cumpenei şi de aceea sunt nehotărât. Ce nebunie!“(Părintele Cleopa).

Cum aflăm dacă ni s-au făcut farmece și cum putem scăpa de ele

0

Farmecele sunt de mai multe feluri. Farmecele se fac pentru a destrăma o familie, pentru a despărţi un cuplu, pentru ca un anumit cuplu să nu poată avea copii sau pur şi simplu pentru ca persoana respectivă să se îmbolnăvească.

“În mod obişnuit, simptomele pe care le prezintă oamenii suferinzi din pricina magiei sunt următoarele: dureri groaznice de cap, fie în spatele capului, fie la frunte, fie între ochi. Palpitaţii, amorţelile inimii, mâinilor sau extremităţilor de jos, nemulţumiri în familie pentru lucruri neînsemnate, să nu poată sta omul în casa lui, să aibă capul greu, să fie indispus, să lenevească, să nu vrea să gătească sau să cureţe casa, să simtă că îl sugrumă ceva de gât, să simtă o greutate pe piept, să simtă că ceva umblă în trupul lui cu mare viteză, să se îmbolnăvească şi să sufere în timp ce medicii nu-i găsesc nimic, să aibă neputinte trupeşti, în timp ce mănâncă normal să piardă din greutate, să aibă temeri, să sufere de melancolie, etc. Acestea sunt câteva dintre simptomele din care cel căruia i-au fost făcute vrăji poate să înţeleagă dacă l-au atins”.

Simptome pentru cei care au farmece

Simptomele prezentate nu trebuie considerate efecte precise ale farmecelor. “Dacă cineva are capul greu sau dacă simte o apăsare pe piept nu trebuie să se gândească imediat că i s-au făcut farmece. Tot aşa cum unii nu vor să creadă nici în ruptul capului că li s-au făcut farmece (deşi găsesc pe pragul uşii diferite urme–broaşte moarte sau alte semne), tot aşa alţii sunt obsedaţi că li s-au făcut farmece, şi confundă stările de oboseală, sau rău fizic, cu manifestări ale farmecelor. Numai preoţii care păstrează dreapta-credinţă sunt în măsură să spună dacă cineva este sau nu sub influenţa farmecelor (ceilalti preoţi, care deschid cartea sau fac alte practici magice, încearcă să convingă oamenii că au farmece numai pentru a-şi mări numărul de clienţi)”.

Cine dezleagă farmecele

Singurul mijloc de desfacere a vrăjilor şi de vindecare a demonizării este întoarcerea noastră sinceră la Hristos, prin spovedanie, pocăinţă, sfânta împărtăşanie şi toate cele pe care le recomandă preoţii bisericii lui Hristos.

“Nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios. Şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine”, spunea Sfântul Nicodim Aghioritul.

Pentru a fi dezlegate vrăjile tale, trebuie să intre cu adevărat în inima și în casa ta Hristos, și atunci va veni preotul să-ți sfințească casa, citind exorcismele Bisericii, ale Marelui Vasile, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt scrise în Molitfelnicul Bisericii noastre.

Cum se dezleagă farmecele

Cei cărora preotul le-a descoperit că au farmece făcute nu trebuie să meargă la descântător, vrăjitor sau ghicitor, etc., deoarece situaţia se va înrăutăţi. Dezlegarea de farmece se face prin:

– Spovedanie curată şi generală din anii copilăriei până în prezent.

– Spovedanie la fiecare 40–50 de zile sau de fiecare dată când se îngreunează sufletul.

– Să vă împărtăşiti cât de des se poate, dacă vă îngăduie duhovnicul.

– Să mergeţi în mod obligatoriu în fiecare Duminică la Biserică

– În fiecare dimineată veţi mânca puţină anafură şi veţi bea agheasmă.

– Veţi posti miercurile, vinerile şi marile posturi de peste an.

– Să faceţi în casa dumneavoastră sfeştanie şi să se citească dezlegările Marelui Vasile.

– Să stropiţi zilnic cu această agheasmă toată casa dumneavoastră.

– Să faceţi dimineaţa şi seara rugăciuni.

– Să tămâiaţi în fiecare zi şi să aprindeţi candela.

– Să citiţi zilnic un capitol din Noul Testament.

– Să-i iertaţi din inimă pe cei care v-au făcut vrăjile şi v-au distrus.

Articol relatat de portalum marturieathonita.ro

Părintele Arsenie Boca: „Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”

0

Se spune că în timpul cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, era găsită de gardieni descuiată în fiecare dimineaţă, aşa încât au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers.

De asemenea, sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au dus într-o celulă cu delicvenţi de drept comun. „Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l şi ascultându-l pe părinte, şi l-au ocrotit.”

Părintele Viorel Trifa este un martor al minunilor Părintelui Boca :”Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei. Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a dovedit a fi de natura canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea. Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă, picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: „Soro! De când te-aştept!”. Femeia a simţit atunci un curent electric scurt şi intens. Iar părintele a sfătuit-o să meargă acasă şi să facă Maslu cu şapte preoţi. Să caute preoţi cu râvnă în rugăciune care s-o ajute. Şi ea a găsit preoţi vajnici, care i-au făcut Sfânta Taină a Maslului, cu râvnă mare. Dar atunci, pe loc, bolnava n-a simţit nimic. A doua zi, însă, dimineaţa, când să se spele, a văzut că gâtul îi era dintr-o dată curat! Iar doctorii de la Târgu Mureş nu-şi credeau ochilor, ziceau ca nu-i aceeaşi femeie.”

Tot părintele Trifa spune că „cel mai bine îi simţi duhul şi forţa părintelui Arsenie Boca la mormântul lui, la care vin puzderie de credincioşi”. Într-un an, în noiembrie, la praznicul morţii sale, au slujit 150 de preoţi şi au venit 10.000 de oameni.

Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: „Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”.

În jurul mormântului există un duh care te îndeamnă la pocăinţă, la linişte. Te îndeamnă să-ţi plângi păcatele, să-ţi îndrepţi viaţa, să-L cauţi mai mult pe Dumnezeu.

Credincioşii vin la mormânt şi vorbesc despre minunile de care fiecare a avut parte.Rugăciunile Părintelui Arsenie Boca le-au salvat copiii de la boală şi de la accidente, i-a adus pe calea cea bună, le-a sădit linişte în suflet. Cei care l-au cunoscut spun că Părintele Arsenie cunoştea voia lui Dumnezeu. Deseori le spunea ce se vor face în viaţă, cu cine se vor căsători.

Părintele Arsenie Boca spunea că „pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos este sensul vieţii şi-al istoriei, reazem în ispitele şi furtunile timpului. Iisus Hristos e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii. Iisus Hristos este originarul nostru, autenticitatea noastră dar, mai mult decât acestea, Iisus este prietenul nostru care sigur ne rămîne credincios, nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult, e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire, formarea noastră metafizică”. Sunt cuvintele pe care le spunea Părintele Arsenie Boca în scrierile sale şi atrăgea atenţia precizînd: „Creştinismul nu e o afacere de duminică ci este o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de a ajunge stilul de viaţă şi concepţiile pe care aşa ni le-a lăsat Domnul nostru Iisus Hristos „.

Multe ar fi de relatat despre ce a făcut Părintele Arsenie Boca în timpul vieţii, dar şi după ce s-a urcat la cer.

Articol relatat de portalul Expres Magazin

Sărbătoare mare astăzi – Rugăciunea recomandată de preoți pentru sănătate și belșug tot anul…

0

Pe 25 iulie are loc Adormirea Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria. Iată mai jos rugăciunea pe care credincioșii o adresează acestei sfinte:

Într-un moment de durere, Sfantă Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, eu vin acum la tine cu speranţa că mă vei ajuta şi cu inima plină de veneraţie. Tu eşti o făptură preiubită de credincioşi, şi mai ales de femei, pentru că, datorită sfinţeniei vieţii tale ai fost aleasă de Dumnezeu să fii vrednică, să fii mama Sfintei Fecioare Maria, care este binecuvântată între toate femeile şi Născătoare de Dumnezeu. .

Plini de încredere şi de veneraţie pentru minunatele haruri pe care le-ai primit, te rog, o milostivă Sfântă Ana, să binevoieşti a mă primi în grupul celor pe care-i ocroteşti în mod deosebit.
Ia-mă sub puternica ta pază şi dobândeşte-mi de la Dumnezeu harul să pot avea o căsnicie fericită, până la adânci bătrâneţe, să am copii şi să mă aperi de necazul nerodirii. Ajută-mă să mă bucur de acele virtuţi cu care tu ai fost înzestrată din plin. Ajută-mă să-mi recunosc greşelile, să le plâng cu amar, să am o iubire înflăcărată  faţă de Iisus şi de Maria şi să pot fi de folos semenilor necăjiţi din prejma mea. Vreau să pot dărui şi eu săracilor aşa cum ai făcut tu şi blândul Ioachim, soţul tău.
Fereşte-mă în viaţă Prea Sfântă Ana de orice primejdie trupească şi sufletească şi să fii  lângă mine în clipele de boală, de necaz şi de primejdie, până la sfârşitul vieţii mele. Cu ajutorul tău vreau să ajung la cer, unde s-o pot lăuda împreună cu tine, pe Fecioara Maria, fiica ta.

La mulți ani tuturor celor ce poartă numele de ”Cristi”, ”Cristian” sau ”Cristina”! Iată rugăciunea către marea muceniță pomenită astăzi! Să spunem și noi această rugăciune de ziua sfintei pentru a avea binecuvântarea si ocrotirea ei!

0

Acatistul Sfintei Mucenițe Hristina

Troparul Sfintei Muceniţe Hristina, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua ta, Iisuse, Hristina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi spre Tine căutând mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, că să şi împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, că să viez întru Tine, ci ca pe o jertfă fără prihană primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina, celei ce numele Mântuitorului a purtat, crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude, zicând: Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Icosul 1

Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai necuraţilor zei, din tinereţe cunoscând pe Dumnezeul Cel Adevărat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni;

Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea de guvernator;

Bucură-te, că acesta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele Hristina;

Bucură-te, că numele tău însemna mai înainte oarecare proorocie;

Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe;

Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie;

Bucură-te, că aceştia îţi pregăteau un anume fel de vieţuire;

Bucură-te, căci dorinţa lor avea să fie deşartă;

Bucură-te, fecioară blândă şi curată;

Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată;

Bucură-te, că în credinţă erai nestrămutată;

Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 2-lea

Vrând tatăl său a o păzi de vederea omenească, i-a rânduit petrecerea în palatul cel mai înalt, dându-i slugi nenumărate şi zei de aur şi de argint, jertfe zilnice, însă neprihănita fecioară cânta Adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind tinerii cei de bun neam despre a ta frumuseţe, voiau a te lua spre însoţire, însă tatăl tău le spunea tuturor că „nu te vei însoţi cu nimeni, ci în feciorie vei petrece, spre a sluji zeilor toată viaţa, căci mult te-au iubit”, iar noi îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că părintele tău trupesc prooroc a fost;

Bucură-te, că acesta voia să slujeşti zeilor celor neînsufleţiţi;

Bucură-te, că niciodată tu n-ai voit a le aduce jertfe, nici a te închina lor;

Bucură-te, că privind de la fereastră la luminătorii cei cereşti ai cunoscut pe Ziditorul;

Bucură-te, că, rugându-te cu lacrimi, ai cerut Acestuia să ţi Se descopere;

Bucură-te, că, petrecând în post şi rugăciune, Domnul ţi-a trimis pe îngerul Său;

Bucură-te, că îngerul te-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci;

Bucură-te, că „Mireasă a lui Hristos” te-a numit;

Bucură-te, că tainele credinţei ţi-a desluşit;

Bucură-te, că pentru dragostea Sfintei Treimi de trei chinuitori ţi-a prevestit că vei fi muncită;

Bucură-te, ceea ce cu pâine cerească de înger ai fost hrănită;

Bucură-te, că sufleteşte şi trupeşte te-ai simţit întărită;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 3-lea

Umplându-te de râvna dumnezeiască, ai început a sfărâma idolii cei neînsufleţiţi şi aruncându-i pe fereastră, ţi-ai curăţat odaia, spre a te putea închina Ziditorului şi a-I cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Venind tatăl tău să te cerceteze şi să se închine zeilor săi şi aflând cele săvârşite de tine, s-a umplut de mânie, ucigând cu sabia toate slugile, iar pe tine a început a te bate peste obraz, pentru care te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că lovindu-te peste obraz ai mărturisit pe Adevăratul Dumnezeu;

Bucură-te, că pe idolii cei de aur şi argint i-ai numit diavoli;

Bucură-te, că tatăl tău mai tare s-a umplut de mânie;

Bucură-te, că a poruncit să fii bătută fără cruţare;

Bucură-te, că apoi în temniţă te-a aruncat;

Bucură-te, că, înştiinţându-se despre aceasta, maica ta la tine a alergat;

Bucură-te, că prin vorbe bune încerca a te momi;

Bucură-te, că acesteia i-ai spus să nu te mai numească fiică a sa;

Bucură-te, că fiică şi închinătoare a Tatălui Ceresc te-ai numit;

Bucură-te, că maica ta mult s-a mâhnit;

Bucură-te, că aceasta nici prin plângere, nici prin momeli nimic n-a sporit;

Bucură-te, căci credinţa ta era nestrămutată;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 4-lea

Scoţându-te a doua zi la judecată, guvernatorul Urban, uitând dragostea cea firească pentru fiica sa, voia să te judece şi să te muncească ca pe o străină şi făcătoare de rele, iară mulţimea adunată la privelişte, minunându-se de frumuseţea ta, zicea: ,,Dumnezeule al roabei tale, Hristina, ajută-i ei, căci la Tine a alergat”. Iar noi împreună cu muceniţa cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Stând mieluşeaua lui Hristos înaintea lui Urban, acesta căuta să o înduplece spre închinarea la idoli, însă nesporind, ci mai rău mâniindu-se, a poruncit să fie dată spre muncire, pentru care îţi aducem laude, zicând:

Bucură-te, cea tare în credinţă ca un diamant;

Bucură-te, că fiinţa întreagă Domnului ţi-ai închinat;

Bucură-te, că de stâlp au poruncit să fii legată;

Bucură-te, că ai fost cu fiare ascuţite zdrobită;

Bucură-te, că bucăţi de carne din trupul tău cădeau;

Bucură-te, că spre Mirele Hristos privirile pline de rugăciune îţi ridicai;

Bucură-te, că, dezlegându-te de stâlp, ai luat o bucată de carne şi i-ai aruncat-o lui Urban în obraz;

Bucură-te, că acesta de şi o mai aprigă mânie s-a aprins;

Bucură-te, că ulei încins pe tine au turnat;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 5-lea

Învârtind roata deasupra focului, cu neputinţă este nouă a descrie pătimirile tale, vitează muceniţă, dar Bunul Dumnezeu te ţinea în viaţă, întărindu-te în chinuri, spre slava numelui Său şi spre ruşinarea păgânilor, iar noi împreună cu tine cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fără de veste ieşind din foc o văpaie, a ars ca la o mie de păgâni ce erau împrejur, iar muceniţa întărită fiind de îngerii ce o înconjurau nevăzuţi de ochii mulţimii se veselea şi mai mult cu duhul în aprigele chinuri, pentru care şi noi îţi aducem laude, zicând:

Bucură-te, nebiruită răbdătoare de chinuri;

Bucură-te, că răbdarea ta pe chinuitori îi nimicea;

Bucură-te, că îngerii în juru-ţi stăteau şi te întăreau;

Bucură-te, că, nemaiştiind cum să te mai muncească, te-au aruncat din nou în temniţă;

Bucură-te, că un înger trimis de Dumnezeu, de răni te-a tămăduit;

Bucură-te, căci cu hrană cerească din nou ai fost hrănită;

Bucură-te, că, asemeni lui Hristos, bătăi peste obraz ai primit;

Bucură-te, că prin chinuri nenumărate cu El te-ai unit;

Bucură-te, că luminoasă ţi-ai adus crucea pe Golgota suferinţei;

Bucură-te, că niciodată n-ai slăbit cu cugetul;

Bucură-te, că uneltirile nevăzuţilor vrăjmaşi ai biruit;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 6-lea

Neştiind tatăl tău cărui chin să te mai supună, a poruncit să fii aruncată în mare. Atunci, slujitorii, luând o corabie, te-au dus în largul mării, unde ţi-au legat o piatră mare de gât şi te-au aruncat în apă, nădăjduind că aşa vor sfârşi cu tine, iar tu cântai Celui ce te-a întărit în chinuri: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Trimis a fost îngerul Domnului spre a te purta pe deasupra apei ca pe uscat, şi plină de bucurie fiind, ai socotit aceasta ca pe o sfântă baie a botezului tău, căci nor luminos umbrindu-te, ai auzit glas dumnezeiesc deasupra ta şi pe Însuşi Hristos L-ai văzut, pentru care te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că prin această muncă dorinţa de a fi botezată ţi-a fost împlinită;

Bucură-te, că înger dumnezeiesc te purta pe deasupra apei;

Bucură-te, că de la Însuşi Hristos, Mirele tău, cuvinte de întărire ai primit;

Bucură-te, că Acesta faţă către faţă ţi-a vorbit;

Bucură-te, că de mare dar te-ai învrednicit;

Bucură-te, căci cununa muceniciei mai repede voiai s-o iei;

Bucură-te, că numai spre Cereasca Împărăţie priveai;

Bucură-te, că toate cele trecătoare le-ai socotit gunoaie;

Bucură-te, că pentru Hristos toate cu bucurie le răbdai;

Bucură-te, că şi alte munci mai grabnic voiai a le primi;

Bucură-te, că de la a ta dorinţă nimic nu te putea clinti;

Bucură-te, albină plină de mierea faptelor bune;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 7-lea

Ieşind la uscat şi înfăţişându-te înaintea tatălui tău, acesta s-a înspăimântat, dar n-a vrut să recunoască minunile lui Dumnezeu, ci pe toate le socotea vrăji, fapt pentru care te-a aruncat din nou în temniţă, voind a te scoate a doua zi spre tăiere, iară tu cântai cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Neputându-şi împlini gândul tatăl tău, fiind el însuşi tăiat peste noapte de secera morţii, a venit la conducerea cetăţii alt guvernator, pe nume Dion, care, scoţându-te la judecată, încerca prin înşelăciune a te întoarce de la gândul cel bun, dar neizbutind, a început a te chinui, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că Dion guvernatorul încerca a te îndupleca spre închinarea zeului Apolon;

Bucură-te, căci cu nimic nu te-a putut clinti;

Bucură-te, că a început a te bate fără milă;

Bucură-te, că strujită cu unghii de fier şi arsă din nou ai fost;

Bucură-te, că încingând o tigaie de fier a poruncit să fii aruncată într-însa;

Bucură-te, că ulei încins a poruncit să toarne peste tine;

Bucură-te, că după toate acestea statornică ai rămas în credinţă;

Bucură-te, că zeul Apolon a fost sfărâmat prin rugăciunea ta;

Bucură-te, că idolul căzând la pământ, a căzut şi slujitorul său Dion, zăcând mort;

Bucură-te, că împreună cu idolul s-a surpat şi capiştea;

Bucură-te, că din nou ai fost aruncată în temniţă;

Bucură-te, trandafir prin răni pururi înflorit;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 8-lea

Pătimirile tale nu au fost fără roade, deoarece poporul văzând nenumăratele minuni săvârşite cu tine, au crezut în Hristos ca la trei mii de suflete, slăvindu-L şi cântându-I cu tine: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Venind la stăpânire un alt guvernator plin de veninul răutăţii, pe nume Iulian, te-a scos din nou în privelişte, pregătindu-ţi nenumărate munci, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că guvernatorul a poruncit să ardă un cuptor vreme de trei zile;

Bucură-te, că în acesta te-a aruncat pe tine;

Bucură-te, că apoi a stat închis cinci zile;

Bucură-te, că, în cuptor fiind, aduceai slavă lui Dumnezeu, precum tinerii în Babilon oarecând;

Bucură-te, că îngerii erau cu tine răcorind cuptorul;

Bucură-te, că acolo petreceai ca într-o cămară de mult preţ;

Bucură-te, că, deschizând cuptorul după cinci zile, nevătămată te-au aflat;

Bucură-te, că toate acestea păgânii vrăji le-au socotit;

Bucură-te, că cei ce crezuseră în tine lui Dumnezeu Îi aduceau slavă;

Bucură-te, că nesocotitul Iulian mai rău s-a înfuriat;

Bucură-te, că alte chinuri se muncea să-ţi găsească;

Bucură-te, că, orbit de răutate fiind, nu putea cunoaşte minunile lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 9-lea

Chemând păgânul pe toţi vrăjitorii şi fermecătorii care ştiau să farmece şerpii, le-a poruncit acestora să adune mulţime de şerpi, vipere şi scorpii şi să le dea drumul asupra muceniţei, ca să o omoare prin muşcăturile lor otrăvitoare. Dar mieluşeaua lui Hristos a rămas neînfricată şi a cântat bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Adunându-se mulţime de târâtoare, se încolăceau împrejurul trupului muceniţei, dar nici una n-a muşcat-o pe dânsa, ci din porunca lui Dumnezeu s-au întors asupra fermecătorului ce le întărâta asupra Sfintei. Deci pentru atâta credinţă a minunatei fecioare şi noi îi cântăm:

Bucură-te, că mulţimea şerpilor nu te-a înspăimântat;

Bucură-te, că şi de data asta putere de la Domnul ai luat;

Bucură-te, că, încolăcindu-se împrejurul tău, nu te-au vătămat;

Bucură-te, că asupra fermecătorului s-au năpustit;

Bucură-te, că prin muşcăturile lor otrăvitoare pe loc l-au omorât;

Bucură-te, că, fiindu-ţi milă de cei ce te înconjurau, ai poruncit tuturor şerpilor ca, în numele lui Iisus Hristos, să se retragă în locurile lor fără a vătăma pe cineva;

Bucură-te, că acestea ţi-au ascultat porunca întocmai;

Bucură-te, că, făcând rugăciune, pe fermecător l-ai înviat;

Bucură-te, că acesta s-a încreştinat;

Bucură-te, că mulţimea, văzând minunile, s-a întărit şi mai mult în credinţă;

Bucură-te, că mulţi s-au adăugat celor ce crezuseră în Hristos;

Bucură-te, că pe toţi îi învăţai tainele credinţei cu glas duios;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 10-lea

Văzând guvernatorul minunile săvârşite de tine, mai tare s-a umplut de mânie asupra ta şi a poruncit să ţi se taie feciorelnicul piept, din a cărui răni a curs lapte în loc de sânge, iar poporul, văzând una că aceasta, cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Neştiind păgânul la ce chin să te mai supună, a poruncit să ţi se taie limba, însă, prin darul lui Dumnezeu, chiar după tăierea limbii vorbeai bine mărturisind adevărata credinţă, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că nici tăierea limbii nu te-a oprit de la mărturisire;

Bucură-te, că, apucând mădularul cel tăiat, l-au aruncat în obrazul guvernatorului;

Bucură-te, că păgânul pe dată a orbit;

Bucură-te, că, văzându-se înfruntat şi ruşinat de tine, mai rău se tulbura;

Bucură-te, că, neştiind ce să-ţi mai facă, a poruncit să te dea la moarte;

Bucură-te, că auzind aceasta de nespusă bucurie te-ai umplut;

Bucură-te, că dorinţa de a te număra în ceata muceniţelor acum o simţeai aproape de înfăptuire;

Bucură-te, că împunsă fiind cu fiare ascuţite sfântul tău suflet Domnului l-ai dat;

Bucură-te, că sufletul tău de îngeri pe braţe a fost purtat;

Bucură-te, că cetele muceniceşti cu bucurie te-au întâmpinat;

Bucură-te, că veselie mare s-a făcut în cer şi pe pământ;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 11-lea

Împlinitu-s-a astfel proorocia că de la trei guvernatori vei pătimi până vei fi slobozită din temniţa trupului celui stricăcios, pentru numele Dumnezeului Celui în Treime închinat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Văzându-te mulţimile adunate la pătimirile tale, te slăveau pentru nenumăratele osteneli, crezând în Hristos, Cel ce ţi-a dat putere a trece prin toate, cântând unele că acestea:

Bucură-te, frumoasă fecioară;

Bucură-te, tânără cu suflet bărbătesc;

Bucură-te, crinule răsărit între mărăcini;

Bucură-te, că bogăţiile lumii le-ai socotit gunoaie;

Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos pe toate le-ai defăimat;

Bucură-te, că numai pe Acela L-ai iubit cu adevărat;

Bucură-te, că de la hotărârea ta cea bună deloc nu te-a clintit;

Bucură-te, că şi de părinţii cei trupeşti te-ai lepădat;

Bucură-te, că pe guvernatori în faţă i-ai mustrat;

Bucură-te, că nici o muncă nu te-a înfricoşat;

Bucură-te, că spre ceruri că o porumbiţă ai zburat;

Bucură-te, că acolo odihnă ai aflat;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 12-lea

Un oarecare creştin a luat sfintele rămăşiţe pământeşti ale mult ostenitului tău trup şi le-a îngropat cu cinste la loc curat, cântând cântarea de biruinţă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cine va lăuda îndeajuns dragostea, credinţa şi nădejdea ta neclintită în Mirele Hristos pentru Care ţi-ai ales a pătimi, însă aşa, nevrednici, îndrăznim a-ţi cânta unele că acestea:

Bucură-te, că asemenea unui miel fără de glas ce merge spre junghiere, aşa spre pătimiri ai mers;

Bucură-te, că rugăciunea ta ca o tămâie cu bună mireasmă spre cer se ridică;

Bucură-te, că şi păgânii de răbdarea ta în pătimiri se minunau;

Bucură-te, că mulţi necredincioşi la credinţă au venit;

Bucură-te, că în staulul Bisericii multe oiţe rătăcite ai adus;

Bucură-te, că în pătimirile tale te bucuri nespus;

Bucură-te, mireasă neprihănită a Mirelui ceresc;

Bucură-te, ceea ce cunună cerească din mâna lui Hristos ai primit;

Bucură-te, caldă rugătoare pentru cei ce năzuiesc în ajutorul tău;

Bucură-te, că prin rugăciunile tale de multe rele ne izbăvim;

Bucură-te, ajutătoarea noastră în vreme de nevoi;

Bucură-te, mijlocitoarea noastră în ceasul judecăţii;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 13-lea

O, prealăudată şi mult pătimitoare Muceniţă Hristina, primeşte această puţină rugăciune a noastră şi mijloceşte la tronul lui Dumnezeu să ne ferească de ispite peste puterea noastră, să ne dăruiască sănătate, înţelepciune, răbdare, iertarea păcatelor şi ajutor în toate cele bune, spre a-I cânta împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni…, Condacul 1: Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina…,

Icosul 1

Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai necuraţilor zei, din tinereţe cunoscând pe Dumnezeul Cel Adevărat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni;

Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea de guvernator;

Bucură-te, că acesta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele Hristina;

Bucură-te, că numele tău însemna mai înainte oarecare proorocie;

Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe;

Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie;

Bucură-te, că aceştia îţi pregăteau un anume fel de vieţuire;

Bucură-te, căci dorinţa lor avea să fie deşartă;

Bucură-te, fecioară blândă şi curată;

Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată;

Bucură-te, că în credinţă erai nestrămutată;

Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată;

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul 1

Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina, celei ce numele Mântuitorului a purtat, crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude, zicând: Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

şi această

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Hristina

O, de trei ori fericită Muceniţă Hristina, ceea ce te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos, ajută-ne şi pe noi să primim cu dragoste şi înţelegere ispitele ce vin asupra noastră. Ca ceea ce nu ai cârtit niciodată în timpul chinurilor, ajută-ne să nu cârtim pe cărarea vieţii celei trecătoare asupra întâmplărilor ce se abat asupra noastră. Asemenea ţie, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem ruga şi posti ca să ne simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi să nu ne pierdem timpul în deşert. Mijloceşte înaintea lui Hristos, cu îndrăzneala pe care ai dobândit-o, să ne mântuiască cu judecăţile pe care le ştie El, ca ajungând şi noi în cereasca Împărăţie să slăvim pururi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt şi pe tine, mijlocitoarea noastră. Amin.

Şi se face otpustul.

Părintele Cleopa îţi spune de ce sunt atât de importante următoarele pomeniri pentru morţi: la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile!!! Uite ce se întâmplă în aceste zile! E tulburător cum sufletul vede tot… Te cutremuri dacă auzi ce i se întâmplă!

0

Vă voi spune mai întâi care este pricina pentru care se face pomenire la trei zile după moarte, apoi la nouă zile şi la patruzeci de zile. Pe urmă, dacă va rândui Dumnezeu, vă voi mai spune nişte istorioare în legătură cu cele patruzeci de panahizi şi patruzeci de Liturghii. Acestea le spun după învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi după descoperirile ce s-au făcut unor Sfinţi. Iată, dar, ce se întâmplă cu sufletul omului după ce moare, până la vremea de patruzeci de zile:

În ziua întâi când moare omul, sufletul lui stă acolo unde a ieşit din trup, şi dacă trupul este acolo, îl ţine îngerul de la botez lângă trup timp de 24 de ceasuri. Să zicem că trupul e pe o laiţă sau în sicriu, sau pe catafalc, sau pe o masă. Îngerul nostru de la botez, care este ajutătorul nostru până la moarte, ne păzeşte şi stă o zi şi o noapte lângă trup. E ca şi cum ai avea o haină pe care ai purtat-o mulţi ani şi, când s-a învechit, te-ai dezbrăcat de dânsa şi o laşi pe un pat sau în cui, şi te uiţi la ea că-i ruptă şi veche, şi-ţi aduci aminte: cu haina asta am fost şi la nuntă, şi la biserică, şi la târg, sau atunci şi atunci. Cam aşa se întâmplă şi cu sufletul când se dezbracă de trup. Trupul este o haină în care a stat sufletul, sau o casă a lui. În ziua întâi când se dezbracă de această haină a trupului, sufletul se mai uită la ea, înainte de a se despărţi pentru multă vreme unul de altul. Dar îl mai ţine şi îngerul de la botez lângă haina aceasta cu care a fost îmbrăcat.
Şi se minunează sufletul foarte când vede cum se descompune trupul lui şi ce miros dezgustător împrăştie, şi nu-i vine a crede că a stat în acest lăcaş de care nu se alege nimic. Acum îşi aduce aminte de ceea ce spune proorocul David: „Scoate, Doamne, din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numelui Tău”. Şi-i arată îngerul: „Vezi, suflete, trupul acesta care se descompune? Cu acesta ai fost în căile cele bune, dar pentru acesta ai făcut şi atâtea păcate; cu acesta ai făcut metanii, cu acesta ai mers în biserică, dar cu acesta ai fost şi la desfrâu, şi la beţii, şi la jocuri, şi la nunţi, şi la furat, şi la distracţii, şi la alte răutăţi”. La toate acestea stă şi cugetă sufletul. Căci sufletul după moarte – după ce iese din trup – lucrează mai repede ca fulgerul, căci este fiinţă raţională şi gânditoare, şi nu mai e îngreunat de trup. Şi de aceea îşi aminteşte cu mare iuţeală nu numai de cuvintele pe care le-a vorbit în viaţă, ci şi de toate gândurile pe care nu le-a vorbit (cf. Uşa pocăinţei, cap. 3, p. 252). Dacă omul ţine minte acum ce a grăit când era copil, sau ce a gândit de multe ori, cum nu-şi va aminti cu mult mai uşor de toate atunci când se dezbracă de această ţarină a trupului, care este o grosime mare pe el?

Deci 24 de ceasuri ţine îngerul de la botez sufletul lângă trup, cu puterea lui Dumnezeu, ca să-i arate încă o dată lăcaşul în care a vieţuit pe pământ; şi-i spune: „Să ştii, suflete, că atunci când va suna trâmbiţa cea mare a Judecăţii, cum spune apostolul, ai să te îmbraci din nou cu acest trup şi vei sta dinaintea Dreptului Judecător, ca să dai seama de cele ce ai lucrat – cum zice apostolul – în trup, fie bune, fie rele”. Acestea se întâmplă în ziua cea dintâi. Noi plângem pe cel mort că ne-a părăsit, dar el e încă de faţă. Ziua întâi stă lângă trup.

În ziua a doua după moarte, se întâmplă un lucru mai înfricoşat. Se întâmplă ceea ce spune proorocul David: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădelegea vrăjmaşilor mei?” (Psalmi 48, 5). Adică, tot ce ai lucrat în viaţă, ţi se arată deplin şi concret în ziua a doua. În această zi, îngerul păzitor duce sufletul pe unde a umblat toată viaţa, chiar dacă ar fi înconjurat el globul pământesc de o mie de ori. Sufletul merge ca gândul şi ca fulgerul. De ar fi trăit omul cât de mult, sufletul se duce pe unde a trăit, căci merge cu mare repeziciune. Vezi, când ne mai rugăm cu gândul, acum sunt în cer, acum sunt înapoi. Nici n-am pronunţat bine ceva cu limba şi gândul a luat-o înaintea limbii. Aşa de repede merge şi sufletul după ce iese din trup.

Şi îngerul care îl însoţeşte îi spune: „Iată, suflete, aici ai curvit, aici ai furat, aici ai băut, aici ai glumit, aici ai râs, aici te-ai îmbătat, aici te-ai mâniat, aici ai vorbit vorbe murdare, aici ai jucat, aici ai chiuit, aici ai făcut cu ochiul, aici ai bătut din palme, aici ai fost în cârciumă şi ai pus lăutarii să-ţi cânte”. Pe urmă îi arată şi cele bune: „Iată, aici ai făcut metanii, aici ai plâns, aici ai mers la Sfânta Liturghie, aici ai ajutat pe un sărac, aici ai ajutat pe cineva care era bolnav, aici ai cercetat pe unul din temniţă, aici ai ascultat Sfânta Liturghie, dincoace ai ascultat predica, aici ai cântat o cântare religioasă, aici ţi-a fost milă de un om necăjit”. Şi-i arată aşa, pas cu pas, minut cu minut, unde a fost şi ce a făcut, şi sufletul rămâne încremenit când vede că-i arată aşa de bine toate mişcările. Şi nu poate zice nimic, pentru că tot ce-i spune a făcut cu adevărat şi o ştie. Îngerul îi arată toate cele făcute de el cât timp a fost în trup şi sufletul recunoaşte toate. Cum să nu fie adevărat, dacă îngerul a călătorit cu el, a fost pe umărul lui, în chip nevăzut, şi a scris toate împrejurările vieţii şi gândurile lui?

Iar în ziua a treia se întâmplă un lucru mai înfricoşat. În ziua aceasta i se dau sufletului încă şase îngeri, care cu cel de la Botez sunt şapte, şi îşi începe călătoria spre cer, că are de trecut vămile văzduhului. Sunt 24 de vămi, pe unde trebuie să treacă sufletele noastre. La ele suntem cercetaţi de cele mai mari căpetenii ale iadului pentru toate faptele, toate cuvintele şi toate gândurile (vezi Tainele vieţii viitoare, cap.3, p.93). Şi sufletul trece pe la vămi însoţit de cei şapte îngeri, ca fulgerul, şi dracii îi arată toate relele câte a făcut, dacă nu le-a spovedit. Dacă omul s-a spovedit curat la duhovnic, Duhul Sfânt a şters de pe zapisele drăceşti păcatele pe care le-a făcut omul cu lucrul, sau cu cuvântul, sau cu gândul, sau cu voia. I le-a şters dacă le-a spovedit, i-a părut rău de ele şi a încetat de a le mai face. În acest caz, diavolii scot zapisele, dar când se uită la ele, le văd că sunt albe. Dar dacă nu s-a mărturisit, sau nu s-a mărturisit curat, le văd scrise. Şi-i arată: „Vezi aici ce-ai făcut?”. Iar cele 24 de vămi încep cu vama păcatelor celor mai obişnuite ale noastre: cu păcatele vorbirii deşarte. Căci cine e atât de stăpân pe limbă să nu zică vreo vorbă deşartă? Se ştie cât este de aplecat omul să vorbească de rău şi să spună glume. De aceea, ca să treci prima vamă uşor, când te duci la spovedanie, întâi aceasta s-o spui: „Părinte, am vorbit vorbe deşarte”! A doua vamă este a minciunii; a treia – a vorbirii de rău, a clevetirii; a patra – a lăcomiei… şi aşa mai departe, căci nu este timp să vi le spun pe toate. Sufletul trece prin toate vămile, căci [nimeni şi nimic] nu-l poate opri, pentru că trebuie să se ducă în ziua a treia la Dumnezeu. Dar i se arată fiecăruia păcatele lui şi ştie că după patruzeci de zile are să cadă jos de la vama cutare, adică are să se ducă la muncile veşnice, dacă nu s-a mărturisit şi nu s-a pocăit de fărădelegile lui. Deci, în ziua a treia, după ce a trecut vămile, însoţit de cei şapte îngeri, sufletul ajunge la Prea Sfântul Dumnezeu, la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Atunci ajunge prima dată sufletul la Dumnezeu, fără trup. Deci Biserica, ca o mamă bună şi duioasă, a treia zi după moarte, face pomenire celui mort. Nu ştiu dacă la dumneavoastră este acest obicei, ca atunci când se vine de la înmormântare să se facă masă acasă, întru pomenirea celui adormit. E bine să o faceţi aceasta, că aşa e regula Bisericii. Când se vine de la înmormântare, e bine să se facă o mică masă, să se dea de pomană haine ale mortului, să se dea de pomană mâncare, să se facă ceva rugăciune şi pomenire pentru sufletul care s-a dus dintre cei vii.

Pentru ce se face această pomenire de trei zile? Pentru că sufletul a ajuns prima dată la Dumnezeu şi e bine să ne rugăm ca Dumnezeu să-l binecuvânteze cu linişte şi cu pace şi cu darul Sfântului Duh.

Iar din ziua a treia sufletul trebuie să treacă prin rai şase zile. Cel păcătos trece prin rai ca şi cel drept. Dar vai şi amar câtă deosebire este între unul şi altul! Cât se bucură cel drept când trece prin rai, când ştie că are să moştenească raiul, şi cât se scârbeşte cel păcătos, când vede ce a pierdut. Sufletul trebuie să treacă şase zile prin rai, însoţit de îngerii cei buni, ca să vadă toate frumuseţile raiului. Şi deşi merg cu iuţeala gândului, nu pot dovedi să le vadă pe toate, că raiul e nemărginit. Acolo vede sufletul raiul desfătării, acolo – pământul celor blânzi, acolo – palatul Noului Sion, acolo – mireasa Mielului (cum se spune la Apocalips), acolo – Ierusalimul cel ceresc, acolo – sânul lui Avraam, şi toate câte le pomeneşte dumnezeiasca Scriptură despre rai; vede atâtea frumuseţi, cum zice apostolul Pavel, vede cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, căci acestea a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul (Luca 23, 43; II Corinteni 12, 14; Apocalipsa 2, 7). Numai o floare din rai – zice unul din sfinţi – dacă ai aduce-o pe faţa pământului, n-o poţi cumpăra cu toate comorile lumii, atâta-i de frumoasă! Acolo, cum zice Marele Vasile, florile pururea înfloresc şi niciodată nu se veştejesc (Hexaimeron). Şi atâta mireasmă şi atâta frumuseţe şi atâta cântare este acolo, şi atâta lumină, atâta bucurie, atâta dreptate şi atâta pace întru Duhul Sfânt, şi atâta mângâiere duhovnicească, încât este cu neputinţă limbii celei de ţărână a omului să poată povesti ce vede sufletul acolo. Şi văzând sufletul aceste frumuseţi, aceste minunăţii, când trece prin rai, dacă ştie că a făcut fapte bune şi a murit mărturisit şi împărtăşit cu Prea Curatele Taine şi împăcat cu Biserica, are mare bucurie, căci simte că după patruzeci de zile va fi rânduit undeva pe acolo, până la dreapta Judecată, şi are să se veselească de atunci înainte. Dar dacă se ştie păcătos, îşi zice: „Vezi ce ai pierdut? Prost am mai fost şi păcătos am mai fost, rău şi nebun am mai fost! Cum am făcut numai voia trupului cel de ţărână, a cărnii aceleia pe care o mănâncă acum viermii în pământ, şi cum am pierdut eu aceste frumuseţi care nu sunt pentru o mie de ani, nici pentru milioane de ani, ci pentru veşnicie!”. Şi-i pare foarte rău. Iar îngerul de la botez îi spune: „Suflete, de câte ori îţi spuneam eu ţie: lasă păcatul, părăseşte fumatul, beţia, înjurătura, desfrânarea, furatul – şi nu m-ai ascultat! Iată că de acum ai pierdut aceste frumuseţi, de care nu te-ai făcut vrednic nici să le vezi, dacă nu voia Dumnezeu să-ţi îngăduie să vezi ce ai pierdut”.

Şi aşa merge şase zile prin rai; şi cu cele trei zile care au trecut până a ajuns la cer, la Scaunul Prea Sfântului Dumnezeu, se fac nouă zile. Iar în ziua a noua, sufletul este adus de înger a doua oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Şi de aceea se face pomenirea celor morţi la nouă zile (Viaţa repausaţilor noştri, p.23). Atunci se roagă Sfânta Biserică, mama noastră cea duhovnicească, pentru fiul ei, pentru sufletul acela care a fost botezat în cristelniţă în numele Sfintei Treimi, ca Dumnezeu să caute cu milă şi cu îndurare asupra lui, când vine a doua oară să se închine.

Şi după ziua a noua, când vine a doua oară să se închine la Scaunul Prea Sfintei Treimi, sufletul este blagoslovit de Dumnezeu şi este trimis să meargă prin iad treizeci de nopţi şi treizeci de zile. Şi merge prin iad cu iuţeala fulgerului şi nu mai pridideşte să vadă atâtea munci şi atâtea chinuri cu care se muncesc sute de popoare care n-au cunoscut pe Dumnezeu şi mii şi milioane de creştini care, deşi L-au cunoscut, L-au supărat şi n-au făcut voia Lui. Şi când trece prin iad, i se dau sufletului un fel de îngeri, care sunt un fel de gardă a lui Dumnezeu, numiţi zapcii. Şi îngerul de la botez merge cu el neîncetat. Iar aceia au culoarea aripilor ca razele soarelui când apune. Şi numai unul din ei este mai înfricoşat la vedere decât toate muncile iadului. Şi aceştia sunt garda, care păzeşte sufletul când are să treacă prin iad, că acei diavoli mare ură au pe sufletul nostru.

Şi trece prin iad treizeci de zile şi treizeci de nopţi, şi acolo vede ce a spus Mântuitorul în Evanghelii: vede gheena, vede tartarul, unde zice Mântuitorul că focul celor de acolo nu se stinge şi viermele lor nu doarme, şi unde e scrâşnirea dinţilor. Acolo vede iadul cel mai de jos şi fântâna adâncului, acolo vede iezerul cel de foc, cum se spune în Apocalips, şi toate muncile cele nenumite şi negândite, care nu se pot spune de vreo limbă; şi aude mii şi miliarde de glasuri, care ţipă, şi se vaită, şi se muncesc; şi vede feţele cele urâte ale dracilor pe care, dacă le-ar vedea omul cât este în viaţă, nu mai poate rămâne sufletul în trup, ci sare din trup şi rămâne mort într-o clipă.

Şi trec aşa treizeci de zile. Şi dacă sufletul se ştie pe sine drept, are mare îndrăzneală, căci îi spune îngerul de la botez: „Vezi, suflete, dacă m-ai ascultat pe mine, dacă ai fost blând, şi milostiv, şi postitor, şi ai mers la biserică, şi i-ai iertat pe cei care ţi-au greşit, şi te-ai păzit de păcatele grele, de moarte, iată de ce munci, care sunt pentru vecii vecilor, ai scăpat!”. Iar dacă se ştie păcătos, plânge cu amar, căci ştie că într-una din acele munci va fi rânduit şi el până la Judecata de apoi, ba şi după Judecată, dacă nu mai are cine să-l pomenească şi să-l scoată.

Şi după ce trece treizeci de zile prin iad, în ziua a patruzecea sufletul este adus de îngeri a treia oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. De aceea, în ziua a patruzecea se face pomenire de patruzeci de zile pentru cel mort. Şi atunci se face judecata particulară a sufletului, adică judecata prin care rânduieşte Dumnezeu unde va sta sufletul până la judecata universală, sau la bine, sau la rău.

Iată v-am arătat drumul sufletului până la patruzeci de zile, ca să ştiţi de ce faceţi pomenirea la trei zile, la nouă zile şi la patruzeci de zile. Şi după patruzeci de zile, după ce a fost judecat sufletul în chip provizoriu şi rânduit unde va sta până la Judecata din urmă, de a nimerit în iad, mai rămâne o portiţă deschisă, ca să poată ieşi de acolo. Dacă el a murit împăcat cu Biserica, dar nu cu totul afundat în păcate grele, căci s-a spovedit, dar n-a apucat să facă vreun canon, Biserica poate mijloci – prin neamurile lui, prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri şi prin slujbe – să-l scoată de acolo, să-l ducă la bucuria cea fără de margini. Iar dacă nu are neamuri bune şi credincioase, şi dacă acestora nu le pasă de el, rămâne acolo să se muncească până la Judecata din urmă, şi de atunci mai departe în vecii vecilor, fără de sfârşit.

Arhimandrit Cleopa Ilie

Ce să faci ca să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casă ta!!! Ce să aduci în casă…, îţi spune un sfânt de la Muntele Athos!! Iată şi rugăciunea pentru casă şi bunăstarea familiei!

0

Când lumea va da haine de la bolnavi ca sa le puneţi pe Sfintele Moaşte sa se sfinţească, sa luaţi aminte sa fie numai bluziţe, iar nu altceva, căci nu se potriveşte, este lipsă de evlavie.

Soarele, fireşte, nu se întinează, nici Dumnezeu nu se întinează, însă noi ne demonizam prin lipsa de evlavie.

Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de forma, numai ca sa lumineze, iar untdelemnul il arunca la chiuveta atunci când spală candela. O data am mers într-o casa şi am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. “Unde se duce apa?” am întrebat-o. “In canalizare” mi-a răspuns. “Dar, bine” ii spun, “pe de-o parte iei untdelemn din candela şi iţi miruieşti copilul cu el atunci când este bolnav, iar pe de alta parte tot untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la aceasta? Cum sa vina binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?“.

În casele de azi un lucru sfinţit, de pilda hârtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde s-o arunci. Îmi aduc aminte ca acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal. Mergea în alta parte, pentru ca si firimiturile sunt sfinţite, deoarece facem rugăciune înainte şi după masa. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipseşte şi harul dumnezeiesc, iar oamenii se demonizează.

Pe cat putem, sa luam aminte în toate. După Sfânta Împărtăşanie, sau după ce luam anaforă, sau după Sfântul Maslu este bine sa ne ştergem mâinile cu putina vată udată cu spirt, după care s-o ardem. Când măturam Sfântul Altar, cele adunate sa le aruncam în mare sau sa le ardem la un loc curat, pentru ca se poate sa fi căzut jos anafora sau vreo părticică din Sfintele Taine. Fireşte, dacă va cădea o părticică din Sfintele Taine, Hristos nu va sta sa fie călcat in picioare, însă va pleca harul de la noi.

În străinătate, la biserici nu au canalizare. Apâ de la proscomidie se duce cu ploaia, „ne interzic să avem canalizare”, spun ei, „deoarece se pricinuiesc microbi”. Toti oamenii s-au umplut de microbi trupeşti şi duhovniceşti şi dacă va picura puţin mir pe cap îti spun: „Se vor crea microbi!”.

Dar cum să vină astfel binecuvântarea lui Dumnezeu? Demonizarea în lume de aici începe. Din fericire, mai există câteva femei evlavioase, unele tinere, iar altele în vârstă, şi astfel se mai tine lumea.

***

Rugăciune pentru casă şi bunăstarea familiei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos

Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă

0

Sfântul Ardealului a oferit lumii numeroase învățături, pe care orice credincios ar trebui să le respecte dacă vrea să aibă parte de bine. Părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX.

Acesta a lăsat o mulțime de învățături care au fost publicate în diverse cărți destinate creștinilor. În scrierile sale, părintele a vorbit despre durerile oamenilor și despre cauzele acestora.

„Lucrul care îi arde pe toți oamenii este pocăința, pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu așteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăința prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă pățești necazuri în viață, află că ai făcut greșeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi”, spunea Părintele Arsenie.

Din ce cauze se îmbolnăvește trupul:

1. De otrăvuri din lipsa postului. Carnea este o otravă și se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea.

2. Din naștere, pentru că fie mama sau tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul. Femeilor fugiți de bărbați ca de foc când sunt amețiți de băutură.

3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită și încep să-i doară spatele, spinarea, șalele, slăbesc nervii, devin iuți și nerăbdători. Toate acestea, pentru ca nu și-au înfrânat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care sărăcește. Asa și trupul care și-a mâncat toată vlaga.

Vrajba în casă:

Vrajba în casă vine din păcate. Toate își au izvorul în păcate, spunea părintele Arsenie.

1. Neapărat vine vrajba în casă dacă căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea.

2. Mai vine, apoi, dacă soții trăiesc în căsătorie nelegitimă, sau fără cununie bisericească. Este un prim păcat, pe care toți îl plătesc cu vrajba. De aceea, toți trebuie să intre la cumințenie și să se legiuiască dacă sunt așa.

3. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul și pe sufletul lor și, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul care este cel care făcea acest lucru.

4. Lăcomia de avere a unui părinte când și-a măritat fata sau și-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ține, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârși cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cumințiți-vă părinților cu sfaturile când vă măritați fetele sau vă însurați feciorii.

5. Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinți care își mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă sau divorțată și încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată așa tânără în fața unui vlăjgan, om în toată firea. Această diferență mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Și din cauza aceasta, casa aceea nu ține ci se sparge și în aceste cazuri parinții trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

6. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtășanie și de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindcă dacă nu le păzesc pe acestea, le păzesc pe ale diavolului, și astfel nu pot să aibă liniște.

7. Din petrecere fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulțește în corpul omului atunci când mănâncă multă carne și nu postește. Plini de fiere fiind, se umplu de mânie și astfel își sar în cap unii la alții. Așa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei, îi sare în cap celuilalt.

8. Și o ultima pricină este desfrânarea soților. Dar soții cum desfrânează, când sunt legiuiți? Așa bine, căci nu mai țin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului și de sărbători. Nu mai țin nici o rânduială. Și bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

Parintele Arsenie Boca

Sursa: http://www.altarulathonit.com/cum-poti-alunga-bolile-vrajba-si-paguba-din-casa/

Adevărata cauză a îmbolnăvirii de cancer

0

Boala este un conflict între minte și suflet, iar cancerul este o boală care apare la persoanele care au conflicte interioare nerezolvate.

Despre această scrie Ieromonahul Hrisostom Filipescu în cartea sa ”Puține lacrimi, multe bucurii”, care este și egumen la Schitul „Sfânta Maria Magdalena” din Ţibucani, România. Un fragment din cartea sa a fost publicat de portalul de spiritualitate ortodoxă altarulcredintei.md.

”Unii psihoterapeuți afirmă că se moare de frică și de oboseală, nu de cancer. Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate. Boala este un conflict între minte și suflet. Fiecare vrea să transmită ceva, iar cealaltă parte înțelege altceva. Lovim în organe în funcție de fricile noastre. Tratăm trupul, dar să tratăm și sufletul.

Cine nu poate trece peste un eveniment neplăcut din viață poate face cancer de stomac. Cineva are resentimente și îl lovește un cancer renal. Altcineva se teme că va muri de foame și va face cancer hepatic că nu are cu ce să-și hrănească familia…

Frică și furie sau dragoste și recunoștință. Frica este o problemă sufletească și nu a minții. Agresivitatea este o formă a fricii. Este frica și apoi furia. Uneori lacrimile nu vin pentru că plânsul nu poate fi manipulat ușor”, scrie ieromonahul în cartea sa.

Părintele ține să sublinieze mai jos că orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul, din acest motiv este nevoie de ”căință, mulțumire și transformare spirituală”.

”Boala ne trimite spre introspecție. Faptul că ești cu cineva și te simți singur se datorează că nu suntem în relație bună cu Dumnezeu. Dependențele sunt dureri de factură sufletească. Orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul. Orice i se întâmplă minții afectează și corpul și viceversa, minte-suflet-corp. Dacă apelezi la divin, la spiritualitate, există o soluție. Dumnezeu nu este îmbuteliat ca să nu avem accest la El. Oricine are acces la Doamne. Nu știm să accesăm, nu că nu putem. Hristos nu se ascunde în Potir sau în icoană, ci se descoperă. Tăiem păcatele de la tulpină, dar ele se țin de rădăcini. Este o dizarmonie care trebuie armonizată. Vindecare înseamnă creștere spirituală”.

Totodată, Hrisostom Filipescu atrage atenția că suferința poate oferi multe lucruri sufletului nostru pe care fericirea nu le poate oferi.

”Adeseori fericirea ne stoarce, ne diluează, iar suferințele ne curăță, ne purifică. Suferința are ceva special, iar fericirea este un bun comun. Smerenie, pocăință, genunchi…”.

***

Cancerul, o piedică în calea mântuirii?

Nici pe bolnavii cu credință statornică nu îi ocoleşte chinuitoarea întrebare:„De ce am căzut tocmai eu pradă cancerului?” Un posibil răspuns ar fi că și cancerul sau o altă suferință nevindecabilă se dovedesc mai trebuincioase în vederea mântuirii decât sănătatea. Pentru ca afirmația noastră să nu rişte a fi catalogată drept scandaloasă, se impune să facem o precizare capitală: poți deveni locuitor al Împărăției lui Dumnezeu chiar dacă ești bolnav fizic. Condiția sine qua non pentru mântuire este ca sufletul să rămână sănătos și atunci când durerea devorează trupul.

Cancerul. O boală ce devorează zilnic, pe plan mondial, mii de vieți. În România, spun unele statistici, există aproximativ 500.000 de bolnavi înregistraţi. Anual, milioane de persoane din întreaga lume primesc teribilul diagnostic. Surse medicale susțin că se întâlnesc peste 200 de tipuri de cancer, fiecare cu simptome, cu metode de diagnosticare şi tratament diferite. Necruțătoarea maladie a devenit atât de îngrijorătoare, încât Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC), organizaţie neguvernamentală care uneşte comunitatea de luptă împotriva cancerului, a numit ziua de 4 februarie dreptZiua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, când se încearcă prin diferite mijloace, conștientizarea populației privind prevenirea, dar și combaterea acestui adevărat flagel. În pofida tuturor eforturilor, previziunile specialiștilor nu se arată deloc îmbucurătoare, căci se estimează că în viitor decesele provocate de cancer vor deveni principala cauză a mortalității pe plan internațional. Organizația Mondială a Sănătății a publicat o evaluare sumbră: prin anii 2020 cancerul va fi responsabil de decesul a trei din patru persoane.

Lupta împotriva cancerului

Nu cred că se află cineva printre noi care să nu fi avut o cunoștință dispărută din pricina unei forme de cancer, ori să nu fi cunoscut persoane ce au primit neîndurătorul diagnostic. Auzind astfel de vești, ne cuprinde compasiunea, uneori chiar neputința căci neoplasmul nu cruță pe nimeni: îi cad victime oameni de rând, persoane publice, vedete, politicieni, preoți, călugări, intelectuali, oameni simpli. Este cu adevărat o situație îngrijorătoare, determinându-ne să ne reevaluăm modul de viețuire și alimentație, evitând, pe cât posibil, cauzele declanşatoare ale nemiloasei maladii.

Se zice că o nenorocire nu vine niciodată singură. Unii, profitând de disperarea celor afectați, au umplut rafturile librăriilor cu zeci de cărți tip „self-help”, unde ni se prezintă o gamă largă de rețete miraculoase pentru aplicarea cărora bolnavii nu pregetă să cheltuiască sume mari, numai ca să-și salveze viața. Multe din remediile trâmbițate drept izbăvitoare se vădesc adevărate escrocherii ori, chiar de ar conține unele soluții medicale, nu pot opri cursul bolii. Pe lângă dramatismul durerii în sine, suferindul se vede cuprins de chinuitoarea preocupare de a alege între numeroasele rețete sau medicamente convenționale, terapii ori regimuri alimentare. Alături de acestea, de ceva vreme se observă tot mai des încercarea de tratare a pacienților neoplazici prin credință, spirit combativ, nestrămutată nădejde în vindecare. Este bine să luptăm cu boala, folosind toate mijloacele științifice, dacă ele nu contravin credinței și moralei creștine de recăpătare a sănătății, căci Sfântul Macarie cel Mare ne spune: „Dumnezeu ne-a dat ierburile pământului și doctoriile pentru a ne îngriji trupul; a prevăzut îngrijirile doctorilor față de bolile trupului”.

De-a lungul dramaticului maraton înspre însănătoşire, ar fi bine totuşi să ne reamintim unele sfaturi lăsate de Sfinții Părinți în privinţa suferinței și a asumării ei, recunoscând faptul că fiecare dintre noi reacționăm diferit în fața durerii. Adeseori, omul aflat în încleştare cu moartea se apropie mai mult de Dumnezeu, de „pârghiile” lăsate de El spre a se hrăni cu har aducător de milă, pace și binecuvântare. Alții devin împietriți la inimă, își risipesc și bruma de credință avută, ori chiar Îl învinuiesc pe Dumnezeu de îmbolnăvirea lor. Mai există însă o categorie: cei ce refuză tratamentul medical, apelând exclusiv la propriile resurse de vindecare ori la puterea credinței. Pe ei, Sfântul Teofan Zăvorâtul îi avertizează că se găsesc în pericol de a cădea în mândrie, care este mai grea decât însăși boala fizică. Atunci când cancerul ori altă maladie incurabilă nu poate fi stârpită, tot Sfântul Părinte ne învață: „cei ce rabdă cu supunere necazurile și bolile stau în rândul mucenicilor”. Sfântul Tihon ne arată că doar în suferință vom afla ce fel de credință avem: vie ori doar una teoretică; de asemenea, ne încredințează că „Domnul nostru nu va lăsa ca răbdarea suferinței să rămână nerăsplătită.” În același duh, Sfântul Macarie de la Optina ne lămurește că în boală „pe măsură ce piere omul cărnii, omul duhovnicesc se înnoiește”.

„De ce m-am îmbolnăvit chiar eu?”

Nici pe bolnavii cu credință statornică nu îi ocoleşte chinuitoarea întrebare: „De ce am căzut tocmai eu pradă cancerului?” Un posibil răspuns ar fi că și cancerul sau o altă suferință nevindecabilă se dovedesc mai trebuincioase în vederea mântuirii decât sănătatea. Pentru ca afirmația noastră să nu rişte a fi catalogată drept scandaloasă, se impune să facem o precizare capitală: poți deveni locuitor al Împărăției lui Dumnezeu fiind bolnav fizic. Bunăoară, numeroşi sfinți au înfruntat boli grele: Sfântul Nectarie a suferit de cancer, iar Sfântul Serafim de Sarov, către apusul vieții pământești, avea ulcerații deschise la picioare. Condiția sine qua non pentru mântuire este ca sufletul să rămână sănătos, chiar dacă durerea devorează trupul. Dintr-o astfel de perspectivă am putea considera boala drept o cruce. Or, Sfinții Părinți ne învață că fără o cruce nu vom reuşi să dobândim mântuirea. Tot ei ne spun că boala asumată creștinește reprezintă un fel de busolă, indicându-ne locul unde ne aflăm în drumul către Cer. Undeva în Filocalie se afirmă un lucru greu de acceptat: boala reprezintă uneori o lecție de la Dumnezeu, sprijinindu-ne în urcușul nostru duhovnicesc, dacă o primim cu răbdare şi cu încredere în purtarea de grijă a Domnului. Sfântul Ambrozie ne îndeamnă să nu socotim suferința fizică drept o piedică în dobândirea mântuirii.

Din această perspectivă cancerul poate fi considerat o maladie tămăduitoare, căci toţi cei afectați de ea, rămânând statornici în credință și în mila Taumaturgului Desăvârșit, Hristos Dumnezeu, primesc puteri să lupte cu afecțiunea, având bune nădejdi de însănătoșire, dar concomitent își pot tămădui sufletele de orgoliu, mândrie și necredință.

Surse: Surse: sputnik.md; Arhim. Mihail Daniliuc, Doxologia.ro

Te-ar putea interesa si..

Fetița de 4 ani a venit acasă cu lacrimi în ochi....

O mamă din Colorado a avut parte de o surpriză de proporții, după ce și-a trimis fiica la grădiniță The Children’s Academy, o grădiniță privată...